Deva: Blocul social de pe Aleea Streiului va intra în reabilitare termică
Blocul de locuințe sociale situat pe Aleea Streiului, nr. 24, din municipiul Deva, va fi reabilitat termic cu fonduri de la bugetul local.
Valoarea investiției depășește 200.000 de euro. Documentația tehnico-economică pentru realizarea și implementarea proiectului a fost aprobată de Consiliul Local Deva, în ședința ordinară de joi, 29 septembrie 2022.
Următoarele etape pentru realizarea investiției:
– alocarea fondurilor necesare
– achiziționarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice
Valoarea totală estimată a investiției, conform devizului general, aprobat de Consiliul Local, este 860.960,70 lei fără TVA, respectiv 1.024.543,24 lei cu TVA (aproximativ 207.000 euro).
Durata estimată de realizare și implementare a proiectului: 6 luni.
Principalele lucrări care vor fi realizate:
– izolarea termică a fațedei – partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv la accesul în bloc și închiderea balcoanelor cu tâmplărie performantă
– izolarea termică a fațadei – partea opacă, termoizolarea pereților exteriori
– termoizolarea panșeului peste ultimul nivel – suprafața orizontală a podului neîncălzit
– termoizolarea planșeului peste subsol
– igienizarea subsolului tehnic
– reparații la acoperișul imobilului, prin înlocuirea elementelor degradate
– repararea/înlocuirea sistemului de colectare a apelor meteorice, la nivel de șarpantă
– reparații locale în urma lucrărilor de reabilitare termică și energetică, în vederea aducerii la starea bună a amplasamentului – atât în spațiile comune, cât și cele ale apartamentelor
Avantajele realizării proiectului de investiții:
– reducerea costurilor de întreținere și funcționare a imobilului; banii economisiți pot fi folosiți pentru alte proiecte importante pentru comunitatea locală
– protejarea mediului prin reducerea emisiilor de CO2
– îmbunătățirea confortului termic în cele 29 de locuințe și, implicit, a condițiilor de trai ale celor 72 de locatari-chiriași
– îmbunătățirea semnificativă a aspectului blocului și, implicit, a orașului
Blocul de locuințe sociale de pe Aleea Streiului, nr. 24 dispune de 29 de unități locative – 10 garsoniere și 20 de apartamente cu două camere.
Imobilul a fost dat în folosință în anul 1980, iar până în prezent, asupra acestuia au fost efectuate doar lucrări de amenajare interioară și de întreținere.
Direcția de Asistență Socială Deva