Deva: Au fost aprobate bursele elevilor pentru anul școlar 2022-2023
Consilierii locali au aprobat astăzi finanțarea burselor aferente anului școlar 2022-2023, pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, de pe raza municipiului Deva.
În proiectul de hotărâre pe care l-am inițiat și care a fost supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Deva am propus un număr de 26.346 de burse școlare aferente tuturor categoriilor:
- de performanță (500 lei/lună)
- de merit (200 lei/lună)
- de studiu (150 lei/lună)
- de ajutor social (200 lei/lună, plătibile și pe perioada vacanțelor școlare)
Cuantumul unei burse școlare diferă, în funcție de numărul zilelor de școală.
Criteriile de aprobare a acestor burse sunt stabilite anual, în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Valoarea totală a burselor pentru elevii din cele 9 școli și licee din municipiul Deva pentru anul școlar 2022-2023 este de 4.791.983,00 lei.
Administrația publică locală susține elevii deveni și performanța în educație!
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva