Un accident grav s-a produs în apropiere de Deva. Mai multe persoane au fost rănite, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului

În data de 30 iulie 2022, un tânăr în vârstă de 18 ani din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe sensul de deplasare spre Deva în localitatea Sântuhalm pe timp de ploaie torențială, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare a pătruns pe contrasens tamponându-se cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani din orașul Petrila, care circula pe banda numărul unu al sensului de mers spre localitatea Simeria.

În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 62 de ani, a unei femei în vârstă de 53 de ani, pasageră în autoturism precum și a încă trei tinere cu vârste cuprinse între 20 și 16 ani în calitate de pasagere în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 18 ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *