Evenimente de Ziua Copilului, la Deva (Galerie Foto)
M-am bucurat să fiu astăzi, alături de copii, la activitățile din cadrul proiectului ,,Sărbătoresc copilăria într-un mediu sigur!”, dedicate Zilei Internaționale a Copilului.
A fost un eveniment reușit iar copiii s-au bucurat să fie împreună și să participe la activitățile interactive pregătite special pentru ei de către organizatori.
Le-am oferit copiilor participanți la concursul de desene, diplome de apreciere și dulciuri.
Am fost plăcut surprins și de implicarea tinerilor care au expus produse și obiecte confecționate de către ei; picturi, bijuterii, dulciuri și alte bunătăți, precum și limonadă pentru cei însetați care s-au aflat în trecere prin zonă, toate în cadrul Târgului de zâmbete „Handmade” care a avut loc în cadrul aceluiași eveniment.
Copilăria este o lume aparte, plină de lumină și armonie.
Dragi copii, să vă bucurați de acești ani frumoși, fără griji, să râdeți, să fiți fericiți, să aveți curaj și să vă urmați visurile.
De Ziua Copilului vă doresc ca viața să vă fie mereu un cer senin, iar bucuria și norocul să vă însoțească pretutindeni.
La mulți ani, dragii noștri!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva