Despre mici, în sezonul în care sfârâie grătarele

Nu, nu vreau să scriu despre aportul de calorii sau de colesterol…
Dar din ziua în care am aflat despre campania de vaccinare din “buricul” Bucureștiului, unde persoanele care s-au vaccinat au primit, pe lângă șansa la viață, și un bonus de câțiva mici cu muștar, mă tot întreb: oare a ajuns să fie micul cu muștar și bere mai puternic decât propria conștiință?

Micul votează!

Știm de multă vreme că micul românesc este mai mult decât un simplu aliment preparat în zilele de vară, mândria noastră culinară națională. Zeci de ani micul ne-a ales primarul sau parlamentarul, fiind levier electoral, instrument de convingere publică.

Sigur că în toate statele democratice, nu doar la noi, reuniunile electorale implică întâlniri ale cetățenilor cu candidații care le cer votul. Fiecare dintre candidați încercă, și la ei, nu doar la noi, diferite metode de persuasiune, inclusiv prin oferirea de cadouri electorale – un pix, o eșarfă, o carte de vizită sau o șapcă de soare. Alegătorul român s-a dovedit mult mai pragmatic. Ce să mai faci cu un pix într-o țară în care proverbul ”cine are carte are parte” nu mai e de actualitate?! Ce să faci cu un pliant colorat sau cu o eșarfă, când stomacul este gol?! Politicianul a înțeles mesajul, dacă nu cumva chiar el a generat năravul, și a transformat micul, însoțit de muștar și bere rece, în adevărata pârghie de convingere electorală. În multe locuri, nici astăzi, când procedeul este interzis formal de lege, nu mai contează proiectul electoral, programul de guvernare locală sau centrală, nu mai contează integritatea sau profesionalismul candidatului! Contează câți mici este în stare să ofere, cât de rece e berea , dacă este suficient de proaspătă chifla, iar muștarul este de calitate.

Nici prin cap nu-mi trece să culpabilizez pe cineva! Alegătorul român a dus decenii de lipsuri în bezna comunismului și aproape jumătate din populația rezidentă a țării continuă să se zbată în sărăcie. Cum să condamni un om căruia îi este foame? Pe de altă parte, politicianul și consilierii lui sunt, la rândul lor, pragmatici: oferă ceea ce li se cere. Vor să aibă succes în alegeri și procedează în consecință. Iată cum se formează un cerc vicios greu de spart.
Nu-i cale de scăpare din el, atâta vreme cât sărăcia domnește pe aproape întreg cuprinsul țării. Trebuie eradicată sărăcia! Dar asta nu se face poate face cu politicieni șefi, ci cu lideri care au viziune și dragoste pentru țara și poporul lor. Pentru selecția și promovarea lor, răspunderea partidelor (a conducerii acestora!) este uriașă. Iată miza națională a alegerilor interne din partide.

Micul vaccinează!

Întorcându-mă cu gândul la campania de vaccinare pe bază de recompensă “în natură”, mărturisesc o oarecare perplexitate când am aflat despre eficacitatea soluției care s-a dovedit bună – îmbulzeală mare și la vaccinare și la mici.
Micul “mic” a devenit atât de “mare”, încât este mai convingător în campania de vaccinare decât mesajele Guvernului sau ale medicilor specialiști!

Cum am ajuns noi, ca națiune, să nu fim convinși de miile de oameni care au murit în ultimul an din cauza acestui blestemat de virus și să fim reticenți la a ne administra vaccinul care ne apără sănătatea și viața? Care este profilul psihologic, educațional, moral al reticenților care se răzgândesc și se lasă convinși să se vaccineze dacă primesc mici? Cum se poate ca aceștia să aibă nevoie de o porție gustoasă de mâncare pentru a decide într-o chestiune majoră ce afectează viața lor, a familiei lor, a prietenilor și cunoscuților?

Ce-i de făcut?

Chiar dacă acum este mult mai important să găsim soluții, nu țapi ispășitori, responsabilitățile vor trebui asumate de către sistemul de educație, Guvern, politicieni din toate partidele, mass media, de către fiecare dintre noi în parte!

Cauzele care conduc la astfel de comportamente distorsionate ale unui număr semnificativ de români trebuie înlăturate, îndată ce sunt identificate. Devine clar că pentru realizarea scopului vital ca România să fie o țară educată, este nevoie de multă muncă, de implicarea fiecărui om responsabil în spațiul civic. Asta în cazul în care ne dorim să avem viitor ca națiune…

Eleonora-Carmen HĂRĂU