Despre ce-i vorba, nenorociților?
La supermarket, caut grăunțe pentru cîine, în fața unui raft uriaș. Din spate, aud că se apropie un căruț greu. De după un munte de conserve și cutii apare o femeie. Dă cu ochii de mine și zîmbește:
Bună ziua! Bună ziua. Să știți că, de cîte ori vă văd, îmi aduc aminte de 3TV. Ehe, frumoase vremuri, zic, în timp ce încerc să mi-o amintesc, au trecut 23-24 de ani de atunci, mult, prea mult.
În fața mea e o femeie tînără, cu care timpul, însă, nu a fost foarte generos: e plinuță, cu părul strîns la spate într-un coc de unde au scăpat, neglijent, căteva șuvițe de un blond spălăcit. Vesta roșie, cu însemnele magazinului, are cîteva pete uleioase. Poartă ochelari cu destule dioptrii, pare stingheră, pierdută printre rafturile înalte, în imensitatea magazinului aproape gol, la ora aceea.
Daaa, erați niște copii admirabili, cu Sanda Popa, cu Bogdan Brilinsky, cu Miha Gros, cu emisiunea voastră „Cireșe amare” – zic, încurajator, oarecum nesigur pe amintirile mele. Eu eram un pic mai mare decît ei, zice, eram în anul 5 la facultate cînd am venit la 3 TV. Ce frumos era atunci… Da, zic, frumos. Eh, o zi bună vă doresc – zice, cu un suspin ușor, și se întoarce în spatele căruciorului greu, plin cu conserve și cutii, pe care începe să-l urnească prin deșertul de gresie și borcane, pînă se pierde printre rafturi și nu se mai aude.
Despre asta e vorba, nenorociților! Nu despre bani, nu despre locuri de muncă. Ci despre speranțe ucise și despre o viață seacă.
Alin BENA
