Derby cu scântei în Liga IV

Derby-ul etapei a zecea, penultima a turului Ligii 4 de fotbal Hunedoara, s-a disputat la Geoagiu, în această înfruntare întâlnindu-se echipa locală Gloria, liderul campionatului, și a doua clasată, CSM Vulcan. Partida a fost echilibrată, cu un plus, totuși, pentru gazde, dar finalul a fost incandescent, cei de la Gloria reușind să se impună, la limită, cu scorul de 1-0, cu un gol marcat în al șaselea minut de prelungire, după care s-a fluierat finalul jocului.

Atunci s-a creat o busculadă, cei din Valea Jiului creând un meleu în jurul brigăzii de arbitri, dar rezultatul a rămas neschimbat. După joc, cei de la Vulcan au acuzat maniera de arbitraj, reproșând neeliminarea unui jucător al gazdelor și prelungirea nejustificată a partidei. În urma acestei victorii, Gloria Geoagiu, cu un meci mai puțin disputat, continuă să fie lider, cu 25 de puncte, iar CSM Vulcan a coborât pe cinci, cu 19, la egalitate cu a șasea clasată, Șoimul Băița, dar cu un golaveraj mai bun. Între cele două formații sunt clasate, în ordine, Retezatul Hațeg (22 de puncte), Inter Petrila și Aurul Brad, ambele cu 20 de puncte și cu un joc mai puțin disputat, aceste echipe urmând a întâlni liderul în următoarele două meciuri. Primul astfel de joc se va disputa în ultima etapă a turului, la finele acestei săptămâni, între Aurul Brad și Gloria Geoagiu. În fine, mai este și jocul restant, dintre Gloria Geoagiu și Inter Petrila, programat pentru 24 noiembrie, tot atunci urmând a se disputa și un alt joc amânat, cel dintre Aurul Brad și Universitatea Petroșani, finalul de tur din Liga 4 de fotbal Hunedoara anunțându-se a fi unul extrem de echilibrat.

Dar mai multe despre Liga 4 Hunedoara, dar și despre alte aspecte din fotbalul județean, puteți afla luni, 12 noiembrie, de la ora 16.00, în emisiunea INFO SPORT de pe postul de televiziune INFO HD, în cadrul căreia este invitat Cristian Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *