Deputaţii au adoptat un proiect prin care Ziua Independenţei Naţionale a României va fi sărbătorită pe 10 mai

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional un proiect de lege prin care pe 10 mai va fi sărbătorită Ziua Independenţei Naţionale a României.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 166 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi 92 de abţineri.

„Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, precizează proiectul de lege.
De asemenea, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională este abrogată, pentru evitarea paralelismului legislativ.
Votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *