Tânăr de 19 ani, din Deva, prins cu droguri, în mașină. Trei șoferi depistați cu alcool la bord și unul fără permis
La data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 03:40, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au oprit în trafic, pe o stradă din municipiul Deva, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Deva.
Ca urmare a controlului vehiculului, polițiștii au găsit, într-un loc de depozitare aflat în zona plafonului autoturismului, o țigară confecționată artizanal, ce conținea o substanță vegetală uscată (arsă la un capăt). Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența unor substanțe psihoactive, iar țigara confecționată artizanal a fost ridicată, în vederea continuării verificărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
La data 25 septembrie 2023, în jurul orei 19:50, polițiștii au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe bulevardul 22 Decembrie, din Deva, fiind condus de un bărbat de 56 de ani, cu privire la care s-a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că nu posedă permis de conducere.
La data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, un bărbat de 47 de ani, din Călan, a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. În cazul acestuia, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 08:52, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată despre faptul că, în zona podului de pe strada Jieț, din orașul Petrila, s-a răsturnat un autoturism.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că cel aflat la volan, un bărbat de 52 de ani, din Petrila, în timp ce conducea autoturismul implicat în evenimentul rutier pe strada Jieț, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
Conducătorul auto a refuzat îngrijirile medicale de specialitate, iar ca urmare a testării aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,37 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 14:35, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe bulevardul Decebal, din Deva, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani, din Deva.
În urma testării acestuia, etilometrul a indicat o concentrație de 0,77 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauzele prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
IPJ Hunedoara
sursa foto: arhivă