Prima vizită la dentist – cu colegii de grădiniță!

Prima vizită la dentist – cu colegii de grădiniță! Un grup de preșcolari, cu vârste între 3 și 4 ani, de la Secția matern germană a Colegiului Național „Decebal” din Deva a participat, marți, 23 mai 2023, la prima vizită în cabinetul școlar de medicină dentară din cadrul școlii. Acțiunea a făcut parte din seria activităților desfășurate în săptămâna „Școala altfel” și a avut ca scop acomodarea copiilor cu echipamentele, instrumentarul și sunetele dintr-un cabinet stomatologic, iar pe de altă parte – stabilirea unei relații prietenoase și de încredere între preșcolari și medicul stomatolog.

Vizita la dentist a fost transformată într-un adevărat joc de medicul Anca Kutaba – spre amuzamentul copiilor, care au descoperit atât tehnicile de periaj care-i ajută să aibă dinți sănătoși, cât și modul de funcționare a echipamentelor pe care le folosește un dentist. Cei mai curajoși dintre preșcolari s-au așezat, pe rând, în fotoliul pacientului, experimentând toate pozițiile acestuia și la fel de curioși au fost să testeze instrumentele și aparatele din cabinet – cu atât mai mult cu cât unii dintre ei le-au văzut pentru prima dată.

 

După aproape o oră, fiecare copil a plecat de la cabinetul stomatologic cu o pastă de dinți și cu desene pentru colorat, în ton cu tema activității, dar și cu cele mai importante sfaturi pentru îngrijirea dinților.

În anul școlar 2022-2023, aproape 3.500 de elevi și 450 de preșcolari înscriși la unitățile de învățământ din municipiul Deva sunt arondați cabinetului școlar de medicină dentară de la Colegiul Național „Decebal” din Deva. Anul trecut, aici au fost efectuate peste 1.000 de consultații primare și alte 575 de tratamente stomatologice gratuite.

DE REȚINUT! În unitățile de învățământ din municipiul Deva funcționează, în prezent, 20 de cabinete medicale școlare, dintre care două stomatologice – aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Deva, care oferă consultații și tratamente gratuite tuturor elevilor și preșcolarilor. Asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici și 22 de asistente medicale – angajați ai DAS Deva. Direcția de Asistență Socială Deva

 

DAS Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *