Delta Dunării poate fi explorată virtual pe Google Maps
Delta Dunării este disponibilă în Street View pe Google Maps, începând din această săptămână, şi poate fi parcursă de orice persoană din lume cu o conexiune la internet.
Delta este prezentă cu toate frumuseţile ei, de la rute navigabile la lacuri şi canalele acoperite de vegetaţie, de la păsări şi floră, la arhitectură locală şi sate înconjurate de ape. În total, sunt acoperiţi peste 1.500 de kilometri de canale şi drumuri.
Un explorator virtual poate admira pelicanii care îşi iau zborul de pe Canalul Trofilca, un canal mic, care şerpuieşte printr-o pădure inundată, mlaştini şi lacuri. Mai apoi poate se poate plimba pe canalul Şontea, printre viţa de vie sălbatică, şi pe sub sălciile care atârnă deasupra canalului Rădăcinos, creând un tunel de vegetaţie spectaculos.
Câteva click-uri mai încolo peisajul se schimbă: un lac cu nuferi, stârci, egrete şi pelicani. Iubitorul de păsări poate vedea cormoranii care se hrănesc pe Lacul Puiu sau poate „da o fugă” pe Laguna Sacalin.
Pe uscat, poate fi explorată arhitectura tradiţională din Deltă în localitatea Letea sau se pot face plimbări pe străduţele înguste din Mila 23. La final, vizitatorul virtual se poate relaxa pe plaja sălbatică din Sf. Gheorghe sau poate avea o vedere panoramică din vârful vechiului far din Sulina. Mai multe locuri şi informaţii pot fi descoperite în galeria dedicată Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării de pe pagina centrală Street View: https://goo.gl/ewshTx.
Proiectul de preluare a imaginilor din Delta Dunării a fost realizat cu ajutorul echipei WWF România, care a parcurs Delta în lung şi în lat cu trekkerul Google în spate, pe bicicletă, pe barcă sau cu căruţa, cu sprijinul localnicilor. Operaţiunea de preluare a imaginilor s-a desfăşurat pe parcursul lunii iunie 2018. Echipa WWF a parcurs majoritatea traseelor turistice din Deltă, localităţile Mila 23, Sulina, Letea. La această adresă găsiţi un video making-of al proiectului de preluarea a imaginilor Street View din Delta Dunării: https://goo.gl/HTcWUG.
Camelia Ionescu, coordonatorul naţional al departamentului de ape dulci de la WWF România: „Delta Dunării este un hotspot de biodiversitate, adăposteşte sute de specii de păsări, pe lângă peşti preistorici – cum sunt sturionii – şi diferite plante. În plus, aici sunt păstrate tradiţii vechi de sute de ani. Întâlnim meşteşugari care fac bărci din lemn sau acoperişuri din stuf, pescari care ştiu să prepare celebrul borş pescăresc. Odată cu natura, cu speciile sălbatice, pierdem şi aceste tradiţii. Şi primul pas pentru a le proteja este să le descoperim, de ce nu, de la nivelul lotcii virtuale, indiferent unde ne-am afla pe glob. Odată ce ne apropiem mai mult de Deltă, chiar şi navigând prin Google Maps, ne e mai natural să ne implicăm şi să o protejăm”.
Elisabeta Moraru, Country Business Development Manager Google Romania: „În urmă cu trei ani, Dunărea devenea o cale navigabilă virtual, după ce imaginile Street View de la nivelul apei au fost publicate de Google Maps. Oricine putea într-o croazieră virtuală pe Dunăre, de la Bratislava şi până la Cernavodă. De acum, poate explora şi Delta Dunării. Acest proiect de digitalizare a fost posibil datorită partenerului nostru WWF România, care a parcurs traseele Deltei şi a fotografiat locurile cu ajutorul tehnologiei Google înmagazinate în Trekker, dispozitivul pe care îl folosim în locurile inaccesibile pentru maşină sau tricicletă. Ne dorim ca tot mai multă lume să descopere unicitatea Deltei Dunării, frumuseţea dar şi fragilitatea ei, să conştientizeze că protejarea unui astfel de loc depinde de eforturile fiecăruia dintre noi”.
Delta Dunării, sit UNESCO protejat la nivel internaţional, adăposteşte peste 5000 de specii de animale şi plante, peste 300 de specii de păsări, majoritatea strict protejate, cea mai mare colonie de pelicani şi cea mai întinsă zonă compactă de stufăriş din Europa.
De asemenea, Delta este cunoscută pentru dinozaurii subacvatici, sturionii, cei mai mari peşti de apă dulce din lume. Dar decenii de abuz, de exploatare nesustenabilă a resurselor, a făcut ca populaţiile speciilor de apă dulce să fie acum cele mai afectate, declinul fiind în acest caz de 81%, mai mult decât dublă faţă de speciile terestre şi marine. În plus, legislaţia care protejează apele Europei este acum în pericol. Pentru că nu au reuşit să pună capăt distrugerilor care afectează aceste zone – de la proiecte de infrastructura, la desecări şi agricultură care poluează sau foloseşte prea multă apă – guvernele statelor membre UE vor să slăbească legislaţia. La fel de simplu cum este acum să te plimbi prin Delta Dunării este şi să o protejezi – în câteva click-uri poţi scrie Comisiei Europene, pe wwf.ro/protejeazaapa.
Preluarea imaginilor Street View din Delta Dunării a fost posibilă cu sprijinul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
news.ro