Delgaz Grid: Investiții de peste 90 de milioane de euro în distribuția de gaze naturale și electricitate

  • Rețeaua de gaz a fost modernizată pe o lungime de 320 kilometri;
  • Pe parte de electricitate au fost derulate lucrări pentru creșterea performanței rețelei pe o lungime de 300 kilometri;
  • Circa 10% dintre angajați au participat voluntar în proiecte de responsabilitate socială;

Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electricităţii.

Gaze naturale – Au fost investite peste 202 milioane lei (43 mil. euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 320 km. Totodată, reţeaua a fost extinsă cu peste 110 km (în special branşamente pentru conectarea de noi clienți).

Energie electrică – Valoarea investiţiilor a fost de circa 225 milioane lei (47,6 mil. euro). Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de stații de transformare, altele patru fiind integrate în SCADA (achiziție de date și control la distanță). Rețeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 300 km, inclusiv prin montarea de echipamente telecomandate; au fost înlocuite 220 de posturi de transformare și au fost integrate în SCADA 11 unități. Pentru îmbunătățirea nivelului de tensiune au fost construiți 24 km de noi rețele.

Proiecte cu finanţare europeană – Delgaz Grid a obţinut o finanţare europeană pentru o investiție de peste 31 milioane de lei în judeţul Vaslui. În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA a celor cinci staţii de transformare. Până acum au fost obținute cofinanțări pentru 9 proiecte a căror valoare totală depășește 170 milioane lei.

e-mobility – Un număr de 14 staţii de încărcare a autovehiculelor electrice, parte a proiectului NEXT – E, finanțat din fonduri europene, sunt deja operaţionale. Compania E.ON Energie România, parte a consorțiului care va dezvolta în România rețeaua de stații, va instala încă o unitate de încărcare a autovehiculelor electrice la Târgu Mureș. Stația va deveni funcțională la începutul anului viitor și va marca finalizarea “autostrăzii electrice Iași – Tg. Mureș”. Prin proiectul NEXT -E, în România vor fi instalate 40 de stații rapide de încărcare a mașinilor electrice (19 de E.ON Energie România, iar 21 de MOL România).

E.ON Smart Village – După succesul proiectului pilot de la Frumușeni, jud. Arad, lansat anul trecut, conceptul „smart village” se extinde în 25 de localități din Arad și Timiș. Administrațiile publice locale vor beneficia de sisteme moderne de iluminat cu un consum redus de energie, de panouri fotovoltaice, stații de încărcare a mașinilor electrice și instalații de climatizare pentru imobile, în baza parteneriatelor încheiate cu E.ON Energie România.

E.ON Smart House – Ecosistemul inteligent care integrează soluţiile inovatoare ale E.ON de eficientizare a consumului a fost lansat cu succes în acest an în România. Sunt soluții menite să susțină progresul clienților direct din zona lor de confort. Astfel, soluția de încălzire E.ON Life constă într-o centrală în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart, de la distanţă și care permite reducerea consumului cu până la 30%. La acestea se adaugă intervențiile de urgență apărute la instalațiile electrice sau termice. Aparatele de aer condiţionat de ultima generaţie, la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluţia E.ON Cool pentru zilele călduroase. E.ON Solar este soluţia care permite producerea energiei electrice din sursă solară, iar E.ON Drive este soluția de încărcare a maşinilor electrice.

Pregătirea profesională a angajaților – La Mediaș a fost deschis recent un centru de pregătire profesională a angajaților care se ocupă de mentenanța sistemului de distribuție gaze, un centru similar în domeniul electricității fiind funcțional la Suceava. Totodată, sunt dezvoltate programe dedicate tinerilor, în special celor care aleg învățământul profesional. Compania are parteneriate cu 14 instituții de învățământ din țară care pregătesc instalatori și electricieni. Un astfel de parteneriat este cel încheiat cu Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” din Târgu Mureș unde 16 elevi vor deveni, peste trei ani, instalatori gaze. La finalizarea cursurilor aceștia vor putea deveni angajați ai Grupului E.ON.

În 2019, prin intermediul programelor START și Graduate ON au fost angajați în companiile E.ON 70 de electricieni și instalatori, ingineri și economiști.

Proiecte destinate comunităţii – Acordăm o mare importanță implicării în comunitate și voluntariatului, prin proiectele de responsabilitate socială. Am continuat și în acest an proiecte de succes, precum Energie în școlile copilăriei”. Astfel, în 9 școli din țară au fost montate sisteme de iluminat moderne bazate pe tehnologie led care au condus la reducerea semnificativă a facturii la energie, valoarea investiției fiind de circa 500.000 de euro.  Ediția din 2019 a Cupei E.ON Kinder de la Târgu Mureș a reunit circa 2.000 de mici fotbaliști. Ambasadorul competiției a fost Ilie Dumitrescu, membru al „Generației de Aur”. Donațiile de cărți la 12 spitale, școli și biblioteci, dar și Lecțiile despre energie susținute în peste 30 de școli, din care 10 în județul Mureș, completează lista acțiunilor destinate comunității. Foarte importante au fost și campaniile de donare de sânge de la Târgu Mureș unde a fost amenajat un centru mobil de recoltare ce a adunat, într-o singură zi, 90 de persoane. Peste 600 de angajați ai companiilor E.ON au fost împlicați în proiecte de responsabilitate socială în calitate de voluntari.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 6,5 milioane euro, de acestea beneficiind peste 200.000 de copii.

 

E.ON România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *