Deficitul de cont curent al României s-a adâncit anul trecut la 6,46 miliarde euro, cu 85% mai mare faţă de 2016
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 6,46 miliarde euro, cu 85% mai mare decât nivelul înregistrat în 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
În 2016, deficitul de cont curent a fost de 3,5 miliarde euro, potrivit datelor BNR.
Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state.
Principala componentă care contribuie la contul curent al balanţei de plăţi este comerţul exterior, puternic deficitar în cazul României.
Ca urmare, balanţa bunurilor, care intră în contul curent al balanţei de plăţi, şi-a accelerat deteriorarea anul trecut.
Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini şi cele încasate de investitorii români din străinătate, a înregistrat un deficit de 5,033 miliarde euro anul trecut, în urcare de la 4,47 miliarde euro în 2016.
Balanţa veniturilor secundare, în care intră şi fondurile europene încasate de România, a ajuns anul trecut la un excedent de 2,635 miliarde euro, în creştere de la 2,5 miliarde euro în 2016.
news.ro