Deficiențe constatate în domeniul siguranței alimentelor și bunăstării animalelor, pe parcursul lunii ianuarie
Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat, pe parcursul lunii trecute, sancțiuni contravenționale de 112.500 de lei, pentru deficiențele constatate în domeniul siguranței alimentelor și bunăstării animalelor.
“În luna ianuarie 2023 au fost verificate un număr de 561 obiective, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenţionale în cuantum de 112.500 lei, precum și 5 avertismente. De asemenea la nivelul DSVSA Hunedoara au fost înregistrate și soluționate șase sesizări. În domeniul sigurantei alimentelor au fost efectuate acţiuni de control la unităţile de abatorizare, procesare, depozitare şi desfacere a produselor alimentare de origine animală și nonanimală. În acest sens au fost efectuate acţiuni care au urmărit modul cum sunt respectate condiţiile de funcţionare şi inregistrare/autorizare al unitatilor, precum şi actiuni care au urmarit respectarea legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală. Au fost verificate un număr de 196 obiective, fiind constatate următoarele deficienţe: etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, neefectuarea corespunzătoare a acțiunilor DDD”, arată DSVSA Hunedoara.
În urma neconformităților constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 17.000 lei. În domeniul sănătăţii, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare au fost efectuate controale în fermele comerciale, exploatatiile comerciale de tip A, exploataţiile non-profesionale, depozite farmaceutice, farmacii și cabinete veterinare, care au vizat verificarea respectării condiţiilor de funcţionare, biosecuritate, bunăstare și protectie, identificare şi înregistrare a animalelor, precum și a condițiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse de uz veterinar. În total au fost verificate un număr de 365 obiective, fiind constatate următoarele deficienţe: vânzarea/ cumpărarea/ transportul de animale fără documentele prevăzute de legislația în vigoare, nerespectarea prevederilor legale în domeniul nutriției și produselor medicinale veterinare, eliberarea documentelor sanitare veterinare fără respectarea legislației în vigoare. În urma neconformităților constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în cuantum de 95.500 lei, precum și cinci avertismente.
Monika BACIU