Deficiențe constatate de inspectorii ANPC la produsele congelate

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusiv a înghețatei.

Și în județul Hunedoara au fost identificate mai multe nereguli. La nivel național, au fost controlaţi 675 operatori economici, la 495 (73,3%) din ei constatându-se deficienţe.

”A fost verificată o cantitate de aproximativ 64 tone de produse alimentare congelate, din care peste 14,4 tone (~22,4%) nu s-au încadrat în prevederile legale privind protecţia consumatorilor”, arată ANPC.

Ca urmare a abaterilor constatate, în timpul acțiunilor de control, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri, și anume au fost aplicate 620 de sancţiuni contravenţionale din care 279 avertismente şi 341 amenzi contravenţionale; în valoare de 1.701.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecţia consumatorilor; a fost oprită definitiv şi retrasă de la comercializare o cantitate de 1,5 tone de produse alimentare congelate, în valoare de  26.166 lei,  reprezentând produse improprii consumului uman; a fost oprită temporar de la comercializare o cantitate de circa 7,5 tone de produse alimentare congelate, în valoare de 80.877 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Cele mai importante abateri constatate în timpul acțiunilor de control au fost în județul Hunedoara cu privire la deficiențele de pe etichete. Astfel, inspectorii ANPC au determinat că la nivel național, ”11,7 % din cantitatea de produse alimentare controlată nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, pe etichetă, menită să le permită alegerea sortimentului dorit, în județele: Neamț, Bihor, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Teleorman, Vaslui, Iași, Galați, Brăila, Mureș, Sibiu, Timiș, Prahova, Gorj, Covasna, Ilfov, Mehedinți, Bacău, Maramureș, Satu Mare, Arad, Călărași, Vâlcea, Alba, Olt, Brașov și municipiul București”.

 

 

Colaborator

FOTO: ANPC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *