Declinul demografic s-a accentuat în iulie, din cauza creşterii mortalităţii
Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în iulie, când s-au pierdut 2.009 locuitori, faţă de 1.654 în aceeaşi lună a anului trecut, din cauza creşterii mortalităţii, în condiţiile în care natalitatea a crescut, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În iulie s-au născut 18.143 copii, cu 3.076 mai mulţi decât în iunie şi cu 82 mai mulţi decât în iulie 2017.
Totodată, în iulie s-au înregistrat 20.152 de decese, cu 963 mai multe decât în luna iunie şi cu 437 mai multe faţă de iulie 2017.
Mortalitatea infantilă din România a scăzut în iulie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 84 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 45 mai puţine decât în urmă cu un an.
În iulie 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 18.635 căsătorii, cu 5333 mai multe decât în luna iunie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.211, cu 223 mai puţine decât în luna iunie 2018.
Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii.
În 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane.
news.ro