Declinul demografic s-a accentuat în aprilie

Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în aprilie, când s-au pierdut 8.910 locuitori, cu 32,8% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut, această situaţie fiind generată în principal de o scădere a natalităţii, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prin comparaţie, în aprilie 2017, sporul natural negativ a fost de 6.711 de persoane.

În aprilie 2018 s-au născut 12.709 copii, cu 976 mai puţini decât în martie 2018 şi cu 1.988 mai puţini decât în aprilie 2017.

Totodată, în aprilie 2018 s-au înregistrat 21.619 de decese, cu 3.620 mai puţine decât în luna martie 2018 şi cu 211 mai multe faţă de luna aprilie 2017.

Mortalitatea infantilă din România a scăzut în aprilie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 94 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 19 mai puţine decât în urmă cu un an.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2018, cu 1.165 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Totodată, prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-au pronunţat cu 101 divorţuri mai puţine în luna aprilie 2018, decât în luna aprilie 2017.

Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii.

În 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *