Declinul demografic continuă în primele 5 luni ale anului 2019
Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în luna mai, când s-au pierdut 5.511 de locuitori, faţă de 4.395 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal din cauza creşterii mortalităţii, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primele 5 luni ale anului 2019 s-au înregistrat 114.689 decese, sporul negativ al populației fiind de 44.004, practic am pierdut populația unei localități de dimensiunea Lugojului sau orașului Turda.
În aprilie, populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în a patra lună a anului, când s-au pierdut 8.560 de locuitori, faţă de 6.595 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal din cauza scăderii natalităţiii.
În luna mai, s-au născut 15.992 copii, cu 3.201 mai mulţi copii decât în aprilie, dar mai puţini cu 296 faţă de aceeaşi lună din 2018.
În primele 5 luni ale anului curent s-au născut 70.685 copii, față de 81.076 copii în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă mai puțin cu 13%.
Totodată, în luna mai, s-au înregistrat 21.503 decese, cu 152 mai multe decât în luna anterioară şi cu 820 mai multe faţă de aceeaşi lună din 2018.
Mortalitatea infantilă din România a scăzut în mai, faţă de aceeaşi lună a anului 2018, fiind înregistrate 89 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 35 mai puţine decât în urmă cu un an.
Cifrele cumulate arată că în primele 5 luni 2019 au fost înregistrate 484 decese la copii cu vârsta sub un an, mai puțin decât anul trecut cu 37 de cazuri.
În luna mai, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.789 căsătorii, cu 7.530 mai multe decât în luna aprilie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.714, cu 501 mai multe decât în luna aprilie.
sursa: INS