De unde vor putea cumpăra românii mielul de Paşte
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spune că românii vor putea cumpăra miel pentru sărbătorile de Paşte nu doar din magazine, ci şi de la ferme, unde autorităţile au permis organizarea unor puncte de colectare şi unde sacrificarea animalelor se face sub supravegherea unor medici veterinari.
„Anul acesta, o altă excepţie, tocmai datorită restricţiilor de circulaţie, am permis să se facă puncte de colectare la fermă. Deci la fiecare fermier care doreşte acest lucru a anunţat Direcţia Sanitar Veterinară, se prezintă un medic veterinar, urmăreşte care sunt condiţiile de igienă şi dacă medicul veterinar este acolo, face examenul ante şi post mortem, oamenii pot să îşi cumpere animal direct din fermă, sacrificat pe loc”, a declarat Adrian Oros, vineri, într-o intervenţie la Realitatea Plus.
Acesta a precizat că sacrificarea mieilor se face în continuare în abatoare, dar şi în puncte temporare de sacrificare, a căror funcţionare este posibilă prin derogare.
„Sunt 52 de abatoare care sacrifică ovine, inclusiv pentru comerţul comunitar, sunt 48 de abatoare mici, sunt 29 de puncte temporare, la fel cum se făcea în fiecare an, acolo unde autorităţile publice locale au dorit să le deschidă”, a mai spus Oros.
news.ro