De Paşti, în Ţara Moţilor. Ouă împistrite şi ouă gravate

Purtate peste veacuri, transmise de la bunici, la fiice şi nepoate, tradiţiile de Paşti ţin satele secolului 21 legate de frumuseţea veacurilor dinainte. Şi, în toate aceste zile, cele mai frumoase obiceiuri sunt cele legate de ouăle pentru sărbătoarea Învierii. În Ţara Zarandului, femeile înroşesc ouăle cu culori, unele obţinute chiar prin metode naturale, precum fierberea în foi de ceapă. La câteva case din Ribiţa mai găseşti mâini pricepute şi suflete cu îndeajuns de multă tihnă pentru a împistri ouăle, o tehnică tradiţională care seamănă cu cea a încondeiatului folosită în Moldova.

O brădeancă a descoperit însă o metodă inedită de a decora ouăle de Paşti. Le gravează cu atât de mult talent încât, la unele piese, ai putea jura că e în joc o dantelărie. Corina Bereş este tehnician dentar, iar această tehnică de gravură i se potriveşte de minune cu atât mai bine cu cât foloseşte chiar aparatura profesională.

În timp ce lucrează atent şi freza dentară îi împrăştie praful fin peste degete, femeia are timp să povestească care sunt paşii prin care produsele din cuibare ajung lucrări de artă. În primul rând, oul se spală bine, apoi se găureşte la un capăt pentru a se scoate conţinutul. Se spală din nou cu apă şi detergent pentru a înlătura orice urmă de gălbenuş sau albuş din interior. „După toate astea, fierb oul în apă cu sare ca să se întărească bine coaja lui, după care se lasă la uscat câteva zile. Când totul este pregătit, prima dată trasez uşor, cu un creion, conturul desenului pe care vreau să îl gravez. Apoi încep să lucrez cu freze mai mari sau mai mici, ori din cele diamantate. Uneori trebuie străpunsă coaja, alteori doar se frezează o parte din înveliş pentru a rămâne urma albă. În cele cu coajă groasă, precum sunt ouăle mari de emu, se face prima dată la suprafaţă un model preliminar, apoi se lucrează cu freze din ce în ce mai mari ca şi granulaţie, pentru a realiza modelul dorit, în relief. Tot la ouăle mari de struţ sau emu, se poate străpunge coaja ori se poate chiar decupa o parte, în cerc, adică o faţă a oului, operaţiune care se poate face cu cu discul. Dacă se decupează partea din faţă, se poate introduce în interior un ou mic, de porumbel, gravat şi decorat sau tot felul de aranjamente.”

Corina Bereş are 47 de ani şi spune că a încercat acest mod de a decora ouăle în urmă cu 20 de ani: „Ideea a venit din întamplare! Eu desenam din tinereţe. Apoi am văzut metoda asta la mătuşa fostului meu soţ. Stătea în Germania şi avea piese minunate cu care făcea multe expoziţii. Am încercat şi a ieşit, toată lumea s-a mirat şi am decis să continui.”

Corina a avut şi ea câteva expoziţii, o parte dintre ele chiar la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie din Brad, o secţie a MCDR Deva. A vândut o mare parte dintre ele, dar câteva le-a păstrat de drag. Printre ele şi un superb ou pe care desluşeşti chipul Mântuitorului: „Este un ou de struţ, se recunoaşte după mărime. Pe coaja sa, am conturat chipul lui Iisus, pe care apoi l-am realizat cu freze dentare, cu migală şi răbdare. Ce spun oamenii care văd aceste piese decorate?! Am tot felul de reacţii de la oameni: mulţi nu cred că se poate face asta într-o coajă de ou, îmi spun că este porţelan sau sunt din plastic. Indiferent de reacţie, toţi mă întreabă cum le fac şi le admiră.”

Corina a păstrat şi câteva ouă de gâscă decorate cu diverse cu forme geometrice tăiate cu ajutorul discurilor. Le-a aşezat pe suporturi de lemn realizate special pentru ca ele să se poată  roti pentru ca privitorul să vadă modelul complet. „Ba chiar la unele am montat un beculeţ în interior. Arată superb în timpul nopţii!” Când e vorba de gravură în coajă de ou, Corina spune că ea foloseşte două moduri de lucru: gravură în coajă sau în suprafaţa oului.

O piesă e de-a dreptul uluitoare. Este un ou de emu, care se recunoaşte uşor după dimensiunea mare şi culoare: „Coaja este întunecată, un verde aproape negru. După gravare, modelul gravat are culoarea oului de raţă, o nuanţă care contrastează puternic cu cea a cojii. Pe un asemenea ou, se trasează modelul şi apoi decorul se frezează în etape diferite. Munca la o asemenea lucrare  îţi ia o zi, chiar două, în funcţie de model, de complexitatea lui sau de cât de tare este coaja oului”, explică femeia, apoi zâmbeşte: „Dacă aţi ştii câţi s-au oferit să le cumpere! Nu o să le vând vreodată!”

Deşi pare ciudat, lucrările Corinei au şi ele o legătură cu tradiţia, o legătură desluşită chiar de custodele secţiei din Brad: „Acest ou de emu, de exemplu, are o dantelărie frumoasă, una pe care o găsim în zona noastră, a Zarandului, în broderiile ştergarelor, a feţelor de masă. Are un decor care arată exact precum o dantelărie, un model inspirat din tradiţie, din frumuseţea timpului trecut”, explică Adriana Adam.

Şi tot aici, la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie din Brad, muzeograful Monica Duşan, „păstrătoarea din Apuseni”, arată şi explică oricui cum se fac ouăle împistrite. Până anul trecut, zeci de copii şi turişti aflau aici care era tehnica străveche: „Oul se goleşte printr-o gaură dintr-un capăt, se spală, apoi se încălzeşte ceară într-un mic bol. Prima dată, se astupă gaura din ou. Pişiţa se înmoaie apoi în ceara topită, apoi se aplică pe ou în linii subţiri, după modelul dorit. După asta, oul se cufundă într-un borcan cu culoare. Trebuie să fie rece pentru că altfel se topeşte modelul din ceară”, explică Monica Duşan.

După ce culoarea se prinde pe coajă, oul se lasă la uscat câteva minute, după care, se aplică alt rând de ceară, după un model care îl completează pe primul. Apoi oul se introduce în altă culoare. Porţiunile acoperite cu ceară păstrează nuanţa cojii de ou sau a culorii peste care s-a aplicat ceara.

Acesta este „secretul”, prin care se obţin nişte ouă împistrite de toată frumuseţea, într-o mulţime de culori. Când e gata modelul dorit, se şterge uşor şi ceara, după ce oul se apropie uşor de o sursă de căldură: „Trucul este ca prima dată să topeşti ceara cu care au înfundat oul, altfel, dacă îl încălzeşti, poate să se spargă după ce ai muncit zeci de minute la el”, povesteşte  ea.

Monica Duşan a deprins tehnica la Ribiţa, de la femeile casei. Cunoaşte totul despre împistrire şi poate vorbi ore întregi despre tehnică, obţinerea culorilor sau modelele arhaice: „Cel mai des folosit simbol în zonă este rozeta.

El poate fi interpretat ca motiv floral, întruchipând „o pană”, cum i se spunea pe aici la floare.

De fapt, este simbol solar care aduce aminte de Iisus.

Paştele cad în perioada de primăvară, când Soarele este stăpân, să zicem aşa. Chiar Iisus este denumit „Soarele dreptăţii”.

Ca să împistriţi ouă precum ribiţenii aveţi nevoie de un mic vas unde să topiţi ceara de la o lumânare, de o „pişiţă”, care este un soi de stilou arhaic, practic un băţ de lemn în care e fixat un mic tub de metal şi multă, multă … răbdare.

Cu asemenea ouă împistrite pe masa de Paşte, cu dealurile bubuind din pricina ţevilor prin care tinerii puşcă cu carbit sau în sunetul toacelor la care copiii învaţă să bată de mici, zilele de Paşti sunt cu adevărat sărbători ale sufletului românesc.

Toate aceste momente frumoase de sărbătoare sunt prinse măiestrit în slove de către poeta din Ribiţa, Cornelia Neaga.

„… Limba clopotulu-i mută până-n noaptea de-nviere

De-acum toaca-i ține locul, bătută fiind cu putere.

Ouăle ce-s împistrite, fierte -n coji, roșu vopsite

Nu se strică niciodată, la-nviere sunt sfințite. (…)

Iarăși în Joia Mare ceara se topește

Se împistresc* la ouă sau se fierb cu ceapă

Se coace și colacul, fașâr se pregătește,

Să aibă creștinul după ce bea … apă!

Ia foc cimitirul, lumini îs aprinse,

Bucuria-i mare: – Cristos a-nviat!

Cerul se deschide, doruri mai sunt stinse,

Lumină-i în suflet: – Adevărat a-nviat!”

GALERIE FOTO