De marți, 13 august, canicula va cuprinde și județul Hunedoara

Începând de marți, 13 august 2024, meteorologii anunță că, pe lângă județele din zona Banatului, Olteniei și a Munteniei, unde există un cod PORTOCALIU de caniculă și disconfort termic accentuat, 7 județe, printre acestea și județul Hunedoara, v0r intra într-un proces de încălzire și disconfort termic, cu temperaturi deosebit de ridicate. În zona noastră maximele vor depăși 35 de grade până spre sfârșitul săptămânii. Temperaturile nocturne se vor situa în jurul valorilor de 20 de grade.


„În Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, astfel că maximele, în marea lor majoritate vor fi de 39…40 de grade. Minimele vor fi de 21…22 de grade, izolat de până la 24 de grade în sudul Banatului și vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *