De la reașezare, restructurare și reformă, până la reziliență

Experiența românilor cu termeni ca „reașezare”, „restructurare”, „reformă” este foarte tristă.

„Reașezăm prețurile!” ne-a anunțat ritos, Prim-ministrul Petre Roman în toamna anului 1990, sugerând că unele prețuri vor crește, iar altele vor scădea, astfel încât peste țară să se reverse cornul abundenței așteptate cu ardoare, de tot poporul eliberat de chinga lui Ceaușescu. Ce s-a întâmplat în fapt? Niciun preț nu a scăzut, iar modificarea care le-a cuprins frenetic pe toate n-a fost deloc reașezare ci creștere, pur și simplu, cu procente amețitoare de peste 100% lunar, vreme de  vreo trei ani.

“Restructurarea industriei”, obiectiv vânturat în politică și în presă începând cu mijlocul anilor  90, s-a sugerat a fi, așa cum termenul însuși spune, o  schimbare/modificare de structură. Cu alte cuvinte, renunți la unele industrii, sau la parte din ele, și așezi în loc altele. Ce s-a întâmplat în fapt?  O întreagă industrie națională a fost pusă la pământ și transformată în morman de fier vechi.  Restructurarea a echivalat în România cu distrugere, cu șomaj, cu disperare. De prin 2010 termenul restructurare a cam dispărut din vocabularul public…Nu mai era nimic „de restructurat”, se cam prăpădise tot. Până și mormanul de fier vechi, jalnic rest al industriei noaste naționale, a dispărut salutându-ne din garniturile de tren călătoare peste graniță spre alte zone geografice.

Din 1990 și până astăzi, nu a fost învestit vreun guvern care să nu menționeze în programul de guvernare ”Facem reformă”. Din păcate, până în anul 2020, reforma a fost sinonimă cu bulversarea, cu deruta sau cu spoiala de fațadă a unor sisteme publice învechite. Mai rău decât atăt: s-a reformat educația până am ajuns să avem 40% analfabeți funcționali și 18% abandon școlar. În sistemul nostru sanitar ‚reformat’ s-a dovedit că ți se poate întâmpla să fii operat de către cineva cu pregătire profesională de paznic în Italia, dezinfectantele achiziționate au concentrație de aproape apă-chioră, mulți dintre medicii cu pricepere, har și respect pentru pacienți iau calea pribegiei, iar cei care rămân se luptă zilnic cu lipsurile materiale și sunt umiliți prin promovări politice ale unor impostori. Despre reforma administrației centrale și locale, încărcate ca un pom de Crăciun cu rude, fini, afini, clienți politici, amanți și amante ce să mai vorbim?! Vorbește  harababura din birourile unde abia dacă mai rezistă, aflați în minoritate, scufundați în dosare și calculatoare, profesioniștii serioși care își merită posturile.

Șoc în Uniunea Europeană care și-a privit sistemele publice învinse de pandemie

Pandemia a lovit în plin Mapamondul, a lovit în plin Europa! Uniunea Europeană a fost obligată dramatic să constate că toate statele, inclusiv cele dezvoltate au demonstrat o slabă capacitate sanitară în contextul pandemiei. Aproape că nu s-a văzut o prea mare diferență de eficacitate între sisteme sanitare  bine organizate și dotate din Vestul Europei și capacitatea sistemelor din Est, semn că nu doar țările din Est, între care România,  au întârziat reformarea reală a sistemelor vitale socio-economice. Toate țările lumii, chiar și cele mai dezvoltate, au avut lipsuri ale eficacității controlului bolii. Niciun stat european nu a demonstrat o capacitate reală de adaptabilitate a sistemelor educaționale în situații de criză, singura măsură luată la unison, cea mai convenabilă, simplă și fără riscuri, dar cu efecte nefaste pe termen lung, fiind aceea a închiderii școlilor. Dacă  România a reușit, cu chiu cu vai, să conecteze cea mai mare parte a elevilor la internet și să asigure computere și tablete, a fost uimitor cât de stângaci și ineficient au gestionat situația sistemele de învățământ statele europene dezvoltate.

În concluzie, toate statele membre ale Uniunii Europene au nevoie de transformări sistemice rapide, pentru ca în viitor reacția celor mai importante sectoare de activitate să nu mai genereze suferință și prejudicii în rândul cetățenilor europeni. Cu alte cuvinte, au  nevoie de REZILIENȚĂ.

Reziliență înseamnă capacitatea unui stat de a se adapta rapid la orice situație imprevizibilă, nefavorabilă, la schimbări majore sau la șocuri economice, sociale și sanitare, interne sau externe de a absorbi șocurile și de a nu ceda sub presiunea acestora, adică exact  forma de răspuns care a lipsit statelor Uniunii Europene atunci când virusul Sars-Cov2 a lovit necruțător Europa!

Așadar, mecanismul european pus în mișcare pentru a dobândi reziliență nu este despre bani, ci despre reforme esențiale amânate, lucru pe care par a nu-l înțelege pe de-a-ntregul toți guvernanții, iar politicienii din opoziție nici atât!

Pentru România PNRR e mană cerească

Am citit, pe parcursul săptămânii trecute, Planul Național de Redresare și Reziliență integral. Mi-a fost răbdarea pusă la grea încercare, deși am apreciat câteva direcții esențiale, de care România are mare nevoie. Lecturarea documentului m-a făcut să-mi fie teamă că REZILIENȚA socio-economică pentru realizarea căreia UE este dispusă să dea bani României, ar putea să fie tratată în maniera politicii de Dâmbovița, cum au fost  altădată tratate REAȘEZAREA prețurilor, RESTRUCTURAREA industriei și  REFORMAREA sistemelor social-economice, “lucrări politice” prin care nu am reușit nici măcar să scăpăm de praful din orașe și de noroiul de la sate!

Planul Național pentru Redresare și Reziliență reprezintă cea mai bună oportunitate din ultimii 30 de ani pentru a forța reformele reale și modernizarea marilor sisteme publice fiind vital mai ales pentru niște codași ca noi. Și nu vom putea fenta. Ne auto-excludem din finanțare dacă nu suntem profesioniști și serioși! Pe scurt, nu mai e loc de tergiversări, scuze și explicații.  Acel stat UE care nu înțelege mesajul, este un stat pierdut.

Nu banii trebuie să fie miza noastră, a românilor, când vorbim despre PNRR, ci reformele! Cele pe care le așteptăm de 30 de ani și a căror absență ne produce majoritatea nemulțumirilor.

Odată realizate reformele, România va putea să se dezvolte cu ajutorul resurselor interne și al fondurilor structurale. Iar noi toți, politicieni și societate civilă, suntem interesați și trebuie să veghem, chiar dacă asta înseamnă să punem presiune pe Guvern și Parlament, ca reformele asumate să se realizeze întocmai, nu doar să le mimăm, așa cum am făcut în ultimele 3 decenii.