De la jumătatea lunii martie se vor deschide 200 de cabinete unde se va distribui vaccinul Pfizer

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că de la jumătatea lunii martie vor mai fi deschise încă 200 de cabinete de vaccinare unde va fi distribuit vaccin de la Pfizer. El a adăugat că, din luna februarie, vor fi deschise 180 de cabinete unde va fi utilizat vaccinul de la AstraZeneca.

„În februaie, în cele 180 de cabinete de vaccinare pe care le vom deschide se va începe vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca, iar de la jumătatea lunii martie intenţionăm să deschidem încă 200 de cabinete de vaccinare unde vom distribui vaccin de la Pfizer”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, duminică seara la Antena 3.

El a explicat care sunt diferenţele între vaccinuri şi cărora categorii de vârstă se adresează acestea.

„Există diferenţe în ceea ce priveşte vaccinurile bazate pe Arn mesager şi vaccinul de la AstraZeneca şi aici mă refer la grupa de vârstă. Din acest punct de vedere o persoană care est cu grupa de vârstă între 18 şi 55 de ani în momentul în care va intra pe platforma în dorinţa de programare teoretic va ave toate centrele de vaccinare disponibile în care se poate programa, centre de vaccinare care vor avea cele trei tipuri de vaccinuri. O persoană care are între 16 şi 18 ani va avea disponibile doar centrele de vaccinare în care vom avea vaccin de la Pfizer pentru că este singurul vaccin la această indicaţie de vârstă. O persoană care are peste 55 de ani va avea disponibile centrele de vaccinare care conţin vaccinurile de la Pfizer şi Moderna care au specificaţie pentru această grupă de vârstă”, a mai declarat Gheorghiţă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *