Prognoza meteo în următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea de 1 mai
Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei, în următoarele două săptămâni, iar în intervalul 24 aprilie – 1 mai, vor fi ploi abundente în toate regiunile, anunţă meteorologii, care au prezentat vineri prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Săptămâna 24.04.2023 – 01.05.2023
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în regiunile vestice şi nordvestice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice.
Săptămâna 01.05.2023 – 08.05.2023
Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte de cât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 08.05.2023 – 15.05.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-estice, centrale şi sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 15.05.2023 – 22.05.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
news.ro