De ce s-a auzit azi-noapte alarma poliției pe un bulevard din Deva

În puterea nopții de joi spre vineri, sunetele speciale ale mașinilor de poliție s-au făcut auzite pe o rază de sute de metrii, în cartierul Micro 15, din Deva. Din primele informații, se pare că polițiștii au depistat în trafic un autoturism care circula sinuos pe strada M. Eminescu. În timp ce aceștia au încercat să oprească mașina aproape cu toate mijloacele din dotare, șoferul acesteia a apăsat și mai tare pedala de accelerație, fugind de oamenii legii. Iată și motivul pentru care șoferul a încercat, în zadar, să pună poliția pe urmele lui:

„La data 23.10.2020, în jurul orei  01:00, poliţiştii au observat în trafic un autoturism care se deplasa (sinuos) pe strada Mihai Eminescu, din Deva.

Poliţiştii au încercat să oprească autoturismul în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase, precum și megafonul montat pe autospecială, însă conducătorul auto a refuzat, mărind viteza de deplasare.

Prin urmare, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, reușind să îl oprească  pe bulevardul Nicolae Bălcescu, prin blocarea între două autospeciale de poliţie.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Șoimuș,

a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul  avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru abateri anterioare la regimul circulației (fiind cercetat penal, tot pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice)”, spune reprezentantul IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Polițiștii au deschis dosar penal.

 foto: Ordinea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *