Un șofer și-a abandonat utilitara în drum și a încercat să o ia fugă, la vederea echipajului de poliție
În data de 01 septembrie 2022, în jurul orei 19:50, poliţiştii Biroului Ordine Publică Hunedoara au depistat în trafic, pe DJ 687, în cartierul Peștișu Mare, din Hunedoara, o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Hunedoara (care a părăsit autoutilitara și a fugit, fiind prins şi imobilizat de poliţişti în curtea unui imobil din Peștișu Mare).
Din verificările efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că numărul de înmatriculare aplicat pe autoutilitară aparţine altei maşini.
În urma administrării probatoriului, bărbatul aflat la volan a fost reținut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor preventive.
IPJ Hunedoara