Deva: De azi, parcarea din Piața Unirii se va taxa
Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat în ședința din 30 ianuarie 2019, prin HCL nr.13/2019, modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Parcării publice situate în Piața Unirii, nr. 8. Parcarea este administrată de Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, aflat în subordinea Primăriei Municipiului Deva.
Dacă până acum administrația publică locală nu a perceput nicio taxă, de luni, 4 februarie 2019, cei care doresc să parcheze acolo, vor fi nevoiți să plătească.
Parcarea are sistem de acces cu bariere și este în regim de încasare la ieșire. Conducătorul auto va intra în posesia unui tichet, eliberat automat la intrarea în parcare. Taxarea se va face la casieria aflată la ieșirea din Parcare, prezentând casierului tichetul, pentru a fi scanat. Plata se va face în funcție de durata de staționare a autovehiculului.
Staționarea sau parcarea autovehiculelor se face doar pe sectoarele semnalizate cu marcaje rutiere.
În ceea ce privește tarifele de parcare, primele 15 minute sunt gratuite. Apoi, primele două ore se vor taxa la 2 lei/oră. După cele două ore de staționare, tariful scade la 1leu/oră. Dacă pierdeți tichetul de parcare, taxa suplimentară pentru eliberarea unui nou tichet este de 50 de lei.
În cazul în care durata de parcare a mașinii depășește 5 zile, tariful majorat este de 50 de lei pe zi.
Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, pot beneficia la cerere de un card-legitimație pentru un loc de parcare gratuit.
Parcarea publică este destinată doar pentru mașinile fără remorcă, cu masa maximă autorizată de 2500 de kg. În incinta parcării se va circula cu viteza de maximum 10 km/oră, cu luminile de întâlnire aprinse și cu respectarea semnificației indicatoarelor montate în incintă.
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă între 100-500 de lei: ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap a locurilor aflate în dreptul căilor de acces în Parcare, unde se împiedică intrarea mijloacelor de intervenție în cazul unor incendii, calamități sau urgențe; ocuparea spațiului cu vehicule expuse pentru vânzare etc.
Sunt exceptate de la plată motoretele, motocicletele, bicicletele și autovehiculele anumitor instituții publice sau persoane fizice precum: Salvare, SMURD, Pompieri, Poliția Locală, Jandarmeria, MapN, Primăria Deva etc., atunci când este necesară parcarea în cazul situațiilor de urgență.
Regulamentul detaliat de organizare și funcționare a parcării publice din Piața Unirii, nr. 8 din Deva poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Deva.
Parcarea va fi deschisă 24 de ore din 24 și este supravegheată video.
Biroul de presă