De astăzi, Europa începe o ieşire extrem de riscantă din izolarea impusă din cauza covid-19

Germania şi Norvegia – care consideră că noul coronavirus este ”sub control” – au început luni să iasă din izolare, o operaţiune lentă şi delicată, într-o Europă izolată de săptămâni de zile, în continuare împietrită de pandemie, dar care abia aşteaptă să-şi relanseze economia, relatează AFP.

Până în prezent, continentul european a plătit cel mai greu tribut maladiei, înregistrând aproape două treimi din cele 164.000 de decese din lume. Italia este ţara cea mai afactată – cu 23.660 de morţi, urmată de Spania – 20.453, Franţa – 19.718 şi Regatul Unit – 19.718 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ stabilit din surse oficiale.

Cu 135.000 de cazuri şi aproximativ 4.000 de decese, pandemia este ”sub control şi gestionabilă” în Germania, au apreciat autorităţile, care au autorizat astfel redeschiderea luni dimineaţa a unor magazine cu o suprafaţă de până la 800 de metri pătraţi.

SĂ NE UITĂM VECHEA VIAŢĂ

Magazine alimentare, librării, concesionari auto, magazine de haine şi de flori pot primi din nou clienţi. În pofida federalismului, măsura se aplică în mod sensibil diferit în cele 16 landuri din ţară, iar numeroase magazine rămâneau în continuare închise luni în capitala ţării, Berlin.

Saloanele de coafură urmează să redeschidă de la 4 mai. Locurile culturale, barurile, restraurantele – mai puţin în cazul livrărilor – locurile de joacă, terenurile de sport rămân, de asemenea închise. Marile adunări – concerte sau competiţii sportive – rămân interzise cel puţin până  la 31 august.

Situaţia rămâne ”fragilă”, a subliniat cancelarul Angela Merkel, care a anunţat această prmă etapă a unei strategii care ridică treptat restricţiile sociale implementate de o lună.

Acest plan pus în aplicare de către Germania – locomotiva economică a Bătrânului Continent – este scrutat de o Europă care trăieşte în izolare de aproape o lună şi în care unele ţări se pregătesc să înceapă provocarea ieşirii din izolare – pe măsură ce boala pare oprită.

Provocarea este enormă – o relansare treptată a activităţii, controlarea nerăbdării populaţiei închise, eventuale riscuri de explozie socială, în paralel cu o prevenire a unei posibile reapariţii a virusului şi cu sisteme sanitare saturate.

”Nu vom mai putea să ne trăim vechea viaţă mult timp. Distanţa şi protecţia vor rămâne regula şi măsura vieţii noastre cotidiene”, a avertizat Armin Laschet, liderul uneia dintre cele mai afectate regiuni din Germania, Renania de Nord-Westfalia.

Şcolile şi liceele germane urmează să fie redeschise treptat – de la 4 mai. Măsurile de distanţare socială în spaţiul public rămân prelungite, iar purtarea măştii este ”puternic recomandată”.

Austria vecină a permis marţi redeschiderea prudentă a micilor magazine şi grădinilor publice, îndemnând totodată populaţia să-şi limiteze deplasările şi menţinând recomandări dure cu privire la purtarea măştii şi distanţei între persoane.

Norvegia a început de luni să-şi redeschidă creşele – primul pas a unei ridicări ente şi treptate a restrcţiilor impuse la jumătatea lui martie.

”IEPURE DE LABORATOR”

Unii părinţi şi-au exprimat însă temerile şi – la fel ca în Danemarca, care a redeschis unele şcoli miercuri – au lansat o campanie ”Copilul meu nu trebuie să fie un iepure de laborator covid-19” pe Facebook.

Interdicţia sejurului în reşedinţe secundare urmează, de asemenea, să fie ridicată.

Franţa, Spania şi Italia – care înregistrează o scădere a numărului bolnavilor şi morţilor, după săptămâni de creştere – se pregătesc şi ele în vederea primelor măsuri de ieşire din izolare.

”Vom învăţa să trăim cu virusul”, a avertizat duminică seara premierul francez Edouard Philippe.

Guvernul francez, criticat din cauză că a întârziat să generalizeze testele şi purtarea măştii, lucrează la o ieşire din izolare treptată – începând de la 11 mai -, în pofida faptului că o redeschidere a şcolilor ridică numeroase întrebări.

În Italia, primele măsuri de relaxare nu vor fi luate înainte de 3 mai, au anunţat autortăţile. Însă, puţin câte puţin, întreprinderile redeschid, chiar dacă doar parţial şi cu multe precauţii.”Ne-am întors!”, a anunţat pe Instagram celebrul producător de îngheţată Giolitti, care precizează că-şi reia livrările începând de marţi.

În Spania, şeful Centrului de Alertă Sanitară Fernando Simon a anunţat că, pentru prima oară de la 22 martie, bilanţul morţilor zilnice a scăzut – cu 410 decese – sub pragul de 500.

Morga improvizat într-un patinoar la Madrid – care simbolizează carnagiul ce a îndoliat capitala spaniolă – urmează să fie închisă miercuri, iar începând de la 27 aprilie, copiii – strict închişi în casă de la 14 martie – urmează să poată ieşi să ia aer.

În schimb, în Regatul Unit izolarea impusă la 23 martie a fost prelungită joi cu cel puţin trei săptămâni, iar Guvernul nu are în vedere încă să o ridice.

În Japonia – care înregistrează de-acum cele mai multe contaminări în Asia după China şi India – medici trag un semnal de alarmă, în contextul în care numărul contaminărilor a depăşit 10.000 în acest weekend, în pofida instaurării stării de urgenţă.

”INIMILE NOASTRE PLÂNG”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că pandemia este departe a de a fi oprită la nivel planetar – mai ales în contextul în care ”cifrele au crescut constant” în Regatul unit şi în Europa de Est.

În Statele Unite – unde are loc o încleştare între preşedintele Donald Trump, un susţinător al unei reluări rapide a economie, şi mai mulţi guvernatori democraţi – guvernatorul statului New York, epidentul epidemiei în ţară, a anunţat că pandemia a început, pentru prima oară, o curbă ”descendentă”.

”Continuarea acestei scăderi va depinde de ceea ce vom face”, a subliniat Andrew Cuomo, care a prelungit măsurile de izolare până la 15 mai.

Statul New York dă semne de îmbunătăţire, însă bilanţul general în Statele Unite continuă să crească rapid. Pragul de 40.000 de morţi a fost depăşit duminică, potrivit unui bilanţ al Universităţii americane Johns Hopkins.

În Israel, Guvernul a aprobat o relaxare a anumitor restricţii – începând de duminică -, în cadrul unui plan ”responsabil şi progresiv”.

În China, liceele din provincia chineză Hubei (centru), de unde a pornit pandemia covid-19, din oraşul Wuhan, urmează să fie redeschise la 6 mai. Boala a fost oprită după plasarea în carantină totală timp de două luni, iar o reluare treptată a activităţii în ultimele zile, este sărbătorită ca o ”victorie” de către regimul comunist.

În Australia, autorităţile au redeschis publicului trei plaje, unde înotători şi surferi s-au precipitat din nou pentru a profita de valuri.

După Paştele creştin şi evreiesc, lumea musulmană se pregăteşte la rândul său, anul acesta de un Ramadan tot mai sumbru, într-un Orient Mijlociu plasat în izolare generalizată – din Arabia Saudită în Maroc, trecând prin Egipt, Liban şi Siria..

”Inimile noastre plâng”, declară un muezin de la Marea Moschee de la Mecca, oraşul sfânt al islamului, pustiu.

Pe plan economic, petrolul brut american a atins luni 15 dolari barilul pe pieţele de schimb asiatice – cel mai scăzut nivel de peste 20 de ani, în urma unei scăderi vertiginoase a cererii şi rezervelor americane, care ar putea ajunge, în curând, la saturaţie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *