Datoria externă totală a României a crescut la 103,67 miliarde euro, în primele 6 luni ale anului

Datoria externă totală a României a crescut cu 4,254 miliarde euro în primele 6 luni, la 103,671 miliarde euro, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR). În această perioadă, datoria publică a crescut cu peste 3,2 miliarde euro, la 37,982 miliarde euro, o creştere de 9,26%.

În 31 decembrie 2018, datoria externă totală era de 99,417 miliarde euro, potrivit datelor BNR.

După 6 luni, datoria externă totală a urcat la 103,671 miliarde euro.

Din total, datoria externă pe termen lung a însumat 70,361 miliarde euro la 30 iunie (67,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2018.

Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie nivelul de 33,31 miliarde euro (32,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2018.

În plus, datoria publică a crescut cu 3,219 miliarde euro în primele 6 luni, la 37,982 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,2% în perioada ianuarie – iunie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2019 a fost de 73%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *