DAS Deva: Termen prelungit pentru distribuirea tichetelor gratuite de călătorie
Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor de călătorie gratuite pentru transportul public local, valabile pentru intervalul decembrie 2023 – martie 2024, destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Astfel, persoanele care se află în situaţii deosebite (ex.: internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au posibilitatea să ridice tichetele gratuite de călătorie până vineri, 22 decembrie 2023, pot intra în posesia acestora în perioada 27–29 decembrie 2023 sau începând cu data de 3 ianuarie 2024, de la Compartimentul Monitorizare Asistenţi Personali (incinta Pieţei Centrale Deva, etaj 1, Biroul nr. 21), după următorul program:
– luni – miercuri, între orele 8:00-16:30
– joi – între orele 8:00-10:00 și 14:00-16:00
– vineri – între orele 8:00-14:00
Tichetele de călătorie gratuite se acordă următoarelor categorii de persoane:
– copii și adulți cu dizabilităţi, încadrați în gradele de handicap grav și accentuat
– însoțitori/asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav
Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local pot fi utilizate pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică şi Cristur).
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004 (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), în timpul programului de lucru.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva