DAS Deva: Termen prelungit pentru distribuirea tichetelor de călătorie gratuite
Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor de călătorie gratuite pentru transportul public local, valabile pentru intervalul august – noiembrie 2024, destinate copiilor și adulților cu dizabilităţi.
Astfel, persoanele care s-au aflat în situaţii deosebite (ex.: internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au avut posibilitatea să ridice tichetele gratuite până la această dată, pot intra în posesia acestora începând de luni, 19 august 2024, de la Compartimentul Monitorizare Asistenţi Personali (clădirea Pieţei Centrale Deva, etaj 1, biroul nr. 21), după următorul program:
-luni – miercuri, între orele 8:00 – 16:30
-joi, între orele 8:00 – 9:30 și 14:00 – 16:30
-vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Tichetele de călătorie gratuite se acordă următoarelor categorii de persoane:
– copii și adulți cu dizabilităţi, încadrați în gradele de handicap grav și accentuat
– însoțitori/asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav
Documentele necesare pentru eliberarea tichetelor de călătorie:
– cartea de identitate sau certificatul de naștere (în cazul minorilor)
– legitimația de călătorie, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara
– certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local pot fi utilizate pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică şi Cristur).
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004 (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), în timpul programului de lucru.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva