DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 iunie 2024, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, pe baza cererilor care au fost depuse până în data de 31 mai 2024.

Conform legii, lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL se reface într-una dintre următoarele 3 situații:

– dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze și să repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii

– dacă solicitanții înscriși în lista aprobată inițial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuință

– dacă există locuințe pentru tineri rămase vacante.

La refacerea listei de priorități sunt luate în considerare toate cererile depuse până la sfârșitul lunii anterioare aprobării listei.

Astfel, având în vedere că, în luna aprilie 2024, au devenit vacante două locuințe ANL din imobilele situate pe Strada Mihai Eminescu, nr. 103 și pe Aleea Moților, nr. 2A, Comisia socială de analiză a dosarelor a reanalizat documentele depuse de solicitanți, în vederea refacerii listei solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii și a listei de priorități în soluționarea cererilor.

Ambele documente au fost aprobate, joi, de Consiliul Local Deva, prin Hotărârea nr. 185/2024 și vor putea fi consultate atât la sediul Primăriei Municipiului Deva și Direcției de Asistență Socială Deva, cât și pe paginile de Internet ale administrației publice locale.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

 

În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează un număr de 137 de locuințe ANL, situate în trei imobile.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *