DAS Deva: 42 de bebeluși pot beneficia de lapte praf gratuit – începând de luni, 26 august 2024!

Direcția de Asistență Socială Deva distribuie, gratuit, începând de luni, 26 august 2024, peste 120 de kilograme de lapte praf, formula Milupa Milumil 1.

Produsul este destinat copiilor cu vârsta de 0-6 luni, care nu beneficiază de lapte matern din motive medicale.

Laptele praf se distribuie la sediul DAS Deva – Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1, pe bază de rețetă eliberată de medicul de familie și datată în luna în care se solicită produsul.

Prescripția medicală trebuie să conțină următoarele informații:

– denumirea cabinetului medical

– datele de identificare ale copilului (nume şi prenume, vârstă, CNP)

– criteriul de încadrare în program (dintre criteriile prevăzute în Ordinul MS/MAI nr. 380/106/2011)

– numărul fişei de consultație (din registrul de consultaţie)

– diagnosticul “alimentat artificial sau mixt”

– denumirea formulei de lapte praf indicate și cantitatea recomandată

– data prescripţiei, semnătura şi parafa medicului

Un copil poate beneficia, în fiecare lună, de maximum 5 cutii de lapte praf gratuit (3 kilograme, în total).

 

IMPORTANT! Laptele praf gratuit poate fi solicitat atât pentru copii din municipiul Deva, cât și pentru copii din alte localităţi ale judeţului, ale căror primării nu au încheiat un contract cu Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara pentru distribuirea produsului.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0724.253.852 (Compartiment Administrativ), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00.

Aceasta este a doua tranșă de lapte praf gratuit distribuită de Direcția de Asistență Socială Deva, de la începutul anului 2024.

Laptele praf gratuit se acordă în cadrul Programului Naţional de Sănătate a Femeii şi Copilului, finanţat de Ministerul Sănătăţii.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *