Un tribunal spaniol aprobă cererea de eutanasiere a unui român. Care este povestea din spatele acestui verdict
Tribunalul din Tarragona a aprobat cererea de eutanasiere a unui român devenit paraplegic pe 14 decembrie. Bărbatul a fost împuşcat după ce a deschis focul în compania pentru care lucra şi a omorât trei angajaţi şi doi poliţişti, relatează El Pais.
Instanţa apreciază că nu există motive legale pentru revocarea deciziei pronunţate anterior de instanţa de instrucţie şi consideră că situaţia de vulnerabilitate insurmontabilă, durere şi suferinţă a lui Marin Eugen Sabău îi legitimează cererea de moarte voluntară înainte de a putea fi judecat pentru că a împuşcat trei angajaţi ai companiei la care lucra ca agent de securitate şi a rănit unui agent de poliţie.
Cazul lui Marin Eugen Sabău este unul inedit în Spania. Avocatul ofiţerului rănit, împreună cu un alt coleg, au făcut recurs la Curtea Constituţională pentru revocarea sentinţei.
„Decizia Curţii este greşită. Nu a ţinut cont de suferinţa victimelor, nici de demnitatea acestora”, deplânge avocatul José Antonio Bitos, care consideră că instanţa „a irosit” ocazia de a se pronunţa asupra unui caz unic, cu un „argument pentru a scăpa de probleme”.
În cazul în care Curtea Constituţională nu admite recursul şi suspendarea, eutanasierea va fi pusă în aplicare.
Pe parcursul procesului, având cererea de eutanasiere deja în curs, inculpatul a cerut să depună mărturie ca fiind cercetat în faţa judecătorului de instrucţie.
„Sunt paraplegic. Nu-mi pot mişca bine braţul stâng. Am şuruburi şi nu-mi simt pieptul”, a declarat Sabău pe 11 iulie, din spitalul penitenciarului Terrassa, unde este internat. În scurta sa apariţie, el nu a dat alte explicaţii cu privire la decizia de a se folosi de Legea eutanasiei.
Fostul agent de securitate a acuzat şi poliţia Cataluniei de rezultatul final al incidentului. Sabău a dat asigurări că agenţii au fost cei care au deschis focul şi că, după ce a fost împuşcat prima dată în piept, a devenit „inconştient”.
„Nimeni nu m-a avertizat, m-au împuşcat direct fără să mă avertizeze sau să vorbească cu mine”, a spus el.
„Nu am de ales, voi face dreptate cu mâinile mele. Lecţiile învăţate cu vărsare de sânge nu vor fi date uitării curând. Securitas (n.r. compania la care bărbatul lucra) îşi va aminti de mine câţiva ani de acum încolo”, a subliniat Sabău într-un email adresat superiorilor săi, înaintea atacului.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani, de naţionalitate română, a susţinut că a trăit într-un „iad” în companie, şefii i-au făcut „viaţa imposibilă” şi a fost victima exploatării prin muncă şi a discriminării din cauza rasismului.
În urma atacului, el a fugit cu maşina şi a încercat să ocolească un punct de control al poliţiei deschizând focul asupra ofiţerilor. Apoi, înarmat şi protejat de o vestă antiglonţ, s-a refugiat într-o fermă lângă oraşul Reus.
Însă ofiţerii spanioli au reuşit să-l doboare într-un schimb de focuri. Eugen, o persoană pasionată de arme şi membru al unui club de tir, a supravieţuit confruntării cu poliţia, dar a fost grav rănit.
news.ro
sursa foto: disporamadrid.com