Dacă o vedeți, sunați la 112!

În data de 07.01.2020, în jurul orei 21:11, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Uricani au fost sesizați de reprezentantul unei case de tip familial despre faptul că minora STOICA ALEXANDRA CARMEN (foto), domiciliată în municipiul Brad (instituționalizată la casa de tip familial din Uricani), a plecat voluntar din instituţie în data de 07.01.2020, la ora 20:30 (escaladând fereastra de la baie) și nu a mai revenit.

Minora are următoarele semnalmente: înălțime 1,64 m., greutate aproximativ 57 kg., păr șaten, tuns lung , ochi căprui, față ovală, prezentând ca semne particulare mai multe tăieturi pe antebrațul stâng.

La data plecării, fata era îmbrăcată cu o geacă de fâș de culoare neagră, cu glugă, jeans negri, cu materialul rupt în zona genunchiului drept, iar în picioare purta ghete de culoare neagră, cu fermoar.

Minora a mai fost plecată  voluntar de la centrul de plasament în repetate rânduri, fiind găsită de poliţişti  pe raza localităţilor Lupeni, Petrila, dar şi în  gara din Simeria. Ultima dată, minora a plecat din Uricani în data de 06.01.2020 şi a fost la locuința unui prieten din orașul Petrila, însă a revenit la casa de tip familial  în data de 07.01.2020, în jurul orei 08:30.

În urma primirii sesizării, poliţiştii au demarat activități investigative şi de căutare, în vederea depistării fetei, faţă de care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale.

Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *