Curtea de Conturi, în control la Primăria Deva
Inspectorii Curții de Conturi se află de mai bine de o lună la Primăria Deva, iar azi ar urma să prezinte raportul controlului efectuat în această perioadă de timp. Printre altele, a fost verificat și contractul cu firma de salubritate care a prestat servicii în Deva.
”Curtea de Conturi vine de două ori pe an sau o dată la orice primărie. Caută să vadă dacă au existat sau nu au existat nereguli în procedurile operaționale și eu cred că este binevenită Curtea de Conturi. Sunt mai multe teme ale controlului: una dintre ele este salubritatea și așteptăm și noi cu interes, pentru că am înțeles că s-au găsit niște probleme în cursul anului 2015, la o prelungire de contract a fostului primar. Atunci s-au majorat și tarifele, pe domenii care nu țineau de colectarea deșeurilor”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș.
Ciprian Răchită, directorul tehnic al Primăriei Deva, spune că astăzi ar trebui să obțină concluziile controlului.
”Nu pot să vă dau mai multe date până nu primim raportul final, astăzi ar trebui să ne fie înmânat. Încă nu am nimic scris, dar când voi avea, vă voi spune despre ce este vorba”, a declarat Ciprian Răchită.
Anamaria NEDELCOFF