Cursuri de programare și robotică pentru elevii din opt localități
Copiii din opt localități hunedorene pot participa la cursuri de programare și robotică. Programul CODE Kids este destinat copiilor care învață noțiuni de bază în programare, robotică, realizare de aplicații, jocuri și animații.
Programul gratuit CODE Kids se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani, care vor să își dezvolte competențele de programare vizuală și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Copiii învață noțiuni de bază în programare, robotică, realizare de aplicații, jocuri și animații.
În județul Hunedoara sunt opt centre, și anume la Deva la Biblioteca Ovid Densușianu, Biblioteca Municipală „Gheorghe Pârvu” Brad, Biblioteca Comunală Sarmizegetusa, Biblioteca Comunală Zam, Biblioteca Orășenească ”Gheorghe Ittu” Petrila, Biblioteca Comunală Gurasada, Biblioteca Comunală Baru și la Asociația Autism Deva.
Elevii din medii vulnerabile sau din orașe mici ale României, dar și din unele zone din Republica Moldova pot parcurge cursurile de doi ani ani, gratuit.
Monika BACIU