Cupa României la Aeromodelism are loc la Simeria
Cupa României la Aeromodelism are loc la Simeria, în acest sfârșit de săptămână. Astfel, în perioada 18-19 iulie, pe platoul din vecinătarea localității, vor fi prezenți sportivii din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Satu Mare, Piteşti, Ploieşti, Salonta, Cristurul Secuiesc, Deva, Galați, Brad, Hunedoara.
Probele de concurs sunt împărțite pe categorii, și anume planoare profesionale F1A, seniori, juniori şi juniori mici.
Aurelian Brânzoi, maestrul emerit al sportului, legitimat la CSA Aurul Brad, campion en-titre la seniori, și componenții lotului vor evolua în cadrul probelor la seniori și juniori.
Sâmbătă, 19 iunie, între orele 08:00 -15:00, urmează să aibă loc concursul F1A şi proba de baraj (fly-off) -programată în intervalul orar 18:00 -20:00, iar de la ora 21:00, va fi festivitatea de premiere. Duminică, 20 iunie, este zi de rezervă, între orele 08:00 -14:00.
Competiţia este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Hunedoara, Clubul Sportiv CFR Simeria, Clubul Sportiv Armata -Aurul Brad, Asociaţia Tinerilor pentru Tehnică şi Educaţie -ONG Brad, în parteneriat cu Primăria oraşului Simeria şi Primăria Municipiului Brad.
Monika BACIU