Cupa Baloo, în Straja

Cei mici sunt așteptați să ia parte la cea mai apreciată competiție a sezonului de schi. În acest week-end, stațiunea Straja va fi luată cu asalt de cei care vor participa la cele două competiții de schi. Primii care vor intra în concurs vor fi prichindeii,  care se vor întrece pentru câștigarea premiilor puse în joc în cadrul Cupei Baloo, dedicată ursului – mascotă al stațiunii.

Acesta împlinește anul acesta, 23 ani.

„Îi invităm pe toţi turiştii, dar şi pe cei mici să-i fie alături lui Baloo, să-i cântăm împreună La mulţi ani. Vom avea multe surprize pentru cei mici, li se va explica povestea lui Baloo, că ursul normal trebuie să trăiască în pădure şi de ce Baloo a ajuns să fie aici, alături de noi în Straja. El a devenit mascota staţiunii şi de 23 ani este vizitat de toţi cei care vin la noi în staţiune atât iarna, cât şi în tabere de vară.

Va fi cu siguranţă o zi deosebită pe care mulţi nu o vor uita, vom avea premii şi multe alte surprize.Vom organiza deasemenea și FESTIVAL AL OAMENILOR DE ZĂPADĂ, care va aduce la start, cu siguranță mulți competitori. Acest festival este deja o tradiţie în staţiunea noastră. Sperăm ca şi anul acesta să atragă mii de turişti şi aşteptăm concurenţii, indiferent de vârstă. Trebuie să aibă doar imaginaţie, răbdare şi perseverenţă. Juriul se va deplasa ca şi în anii trecuţi prin toată staţiunea, va fotografia toate lucrările şi va desemna câştigătorii. Avem premii consistente şi sperăm să ne atingem scopul propus, promovarea staţiunii Straja”,  ținut să declare Emil Părău, principalul organizator al evenimentelor cultural- sportive ce au loc în stațiunea hunedoreană, alături de cei din Asociația Pro Straja.

Toți participanții la această competiție vor primi diplome, cupe și dulciuri, din partea organizatorului, Comexim R, iar cei mai pricepuți schiori, vor fi recompensați și cu bani.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *