Cum vor funcționa unitățile de învăţământ din judeţul Hunedoara, începând cu data de 31 mai 2021
Pentru aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învăţământ din judeţul Hunedoara, conform incidenței înregistrată în fiecare localitate la data de 28 mai 2021, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
A fost aprobată în unanimitate Hotărârea nr. 84 din 28.05.2021 privind scenariile de funcționare a unităților/instituțiilor de învăţământ din judeţul Hunedoara.
Prevederile hotărârii (pe care o publicăm integral) sunt:
Art. 1 (1) Se aprobă situaţia centralizatoare cu scenariile de desfăşurare a activităţii şcolare, în unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara, începând cu data de 31.05.2021, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se realizează, după următoarele scenarii:
Scenariul 1
|
Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie | Incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori | |||
|
a) Participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară
b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu |
Incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină. |
(3) În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem on-line cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
(4) Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea procedurilor privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului nr. 3235 – 93 din 04.02.2021 al MEC și MS, cu modificările și completările ulteioare, indiferent de scenariul epidemiologic.
(5) Este permisă organizarea simulărilor examenelor naţionale, evaluărilor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care nu este declarată starea de carantină la nivelul localităţii, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă şi igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii.
(6) Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţă fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă, aerisirea frecventă a spaţiilor, respectarea normelor de igienă şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie.
(7) Este permisă participarea preşcolarilor/elevilor din învăţământul special, cu prezenţa fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare adecvată, respectarea normelor de igienă şi asigurarea ventilării regulate a spaţiilor.
(8) Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ prevăzut la alin. (7) are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor atât în interior, cât şi în exterior, precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere şi vor evita în permanenţă contactul faţă în faţă cu copiii la o distanţă mai mică de 2 m.
Art. 2 (1) Începând cu data de 05.05.2021 s-au reluat activitățile care impun prezența fizică a studenților din instituţiile de învăţământ superioare din județul Hunedoara.
(2) Înainte de data începerii cursurilor universitare, în funcţie de situaţia epidemiologică, de particularităţile locale, de infrastructura, de specificul programelor de studiu şi de resursele umane ale fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte, conducerea acesteia, cu consultarea senatului universitar, stabileşte aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice, după cum urmează:
|
Participarea fizică în instituţia de învăţământ superior a tuturor studenţilor/cursanţilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. | |||||
|
Participare in sistem mixt – prezenta fizica si online, in functie de specificul programelor de studiu, de infrastructura si de conditiile epidemiologice, conform procedurilor proprii fiecarei universitati. | |||||
|
Participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online |
Art. 3. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara informează Inspectoratul Școlar Județean, respectiv Senatul Universitar al Instituției de Învățământ Superior, înainte de reluarea cursurilor, după vacanțele școlare/universitare precum și pe parcursul anului școlar/universitar cu privire la situația epidemiologică la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale din județ, respectiv rata incidenței determinată de numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile, raportat la 1000 de locuitori;
Art. 4. Unitățiile/instituția de învățământ preuniversitar/conexe, în baza situației epidemiologice la nivelul localitățiilor, respectiv rata incidenței determinată de numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile, raportat la 1000 de locuitori, stabilesc și propun scenariul de funcționare, prin consiliul de administrație al unității;
Art. 5. Avizarea Scenariului de funcționare al unității/ instituției de învățământ preuniversitar/conexe se realizează de către Inspectoratul Școlar Județean, respectiv Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, pe baza propunerilor consiliul de administrație al unității de învățământ;
Art. 6 (1) – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara va comunica prezenta hotărâre, Departamentului pentru situaţii de Urgenţa, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara şi tuturor primăriilor din judeţ, prin grija secretariatului tehnic permanent.
(2) – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor asigura măsuri de monitorizare și de respectare a aplicării scenariilor de funcționare a unităților de învățământ de pe raza unității administrativ teritoriale.
Situaţia centralizatoare cu scenariile de desfăşurare a activităţii şcolare, în unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara, începând cu data de 31.05.2021 poate fi consultată AICI