Cum vor fi repartizate microbuzele electrice pentru școli
Ministerul Educaţiei, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanţate prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), C15-Educaţie Investiţia 10. Dezvoltarea reţelei de şcoli verzi şi achiziționarea de microbuze verzi, prin Direcţia Generală pentru Implementarea Proiectului ,,România Educată”, va demara, în acest an, achiziția de microbuze electrice destinate școlilor. În acest sens, Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor școlare județene o situație cu necesarul identificat pentru fiecare judeţ. Centralizarea acestora a scos în evidența o nevoie mult mai mare faţă de cele 3.200 microbuze electrice alocate în cadrul Programului național Microbuze electrice pentru elevi.
”Ca urmare, Ministerul Educației va elabora o metodologie care să cuprindă norme de repartizare echitabilă din punct de vedere geografic, criterii de selecție în funcție de numărul de elevi care necesită transport și distanţele ce trebuie parcurse pentru a asigura mobilitatea acestora. Microbuzele electrice vor fi achiziționate și folosite pentru transportul elevilor din localitățile izolate, în special în zonele rurale, și vor fi transmise prin intermediul inspectoratelor şcolare şi unităţilor administrativ-teritoriale, conform Metodologiei de prioritizare. În cadrul Programului național se finanţează atât microbuzele electrice pentru elevi, cât și cele 3.200 de stații de încărcare, care vor fi amenajate în locațiile stabilite de către unitățile administrativ-teritoriale”, arată Ministerul Educației.
Monika BACIU