Cum se va face echivalarea probelor de competenţe pentru absolvenţii de liceu
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că perioada de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a a fost prelungită până la data de 16 iunie, la fel şi perioada pentru înscriere la examenul de bacalaureat şi evaluarea naţională.
Guvernul a adoptat duminică, în şedinţă extraordinară, Ordonanţa de Urgenţă care prevede măsuri pentru sistemul de învăţământ. Actul normativ prevede echivalarea probelor de competenţe pentru absolvenţii de liceu.
Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la propunerea Ministerului Educaţiei.
Metodologia integrală după care se face echivalarea poate fi consultată AICI
– Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul naţional de bacalaureat 2023 se stabileşte în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal, la disciplina limba şi literatura română/limba şi literatura maternă.
– nivelul “utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 şi 6.99;
– nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 şi 10;
– Nivelul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională din cadrul probei C la examenul naţional de bacalaureat 2023 se stabileşte prin echivalarea nivelului de competenţă lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal, la limba modernă de circulaţie internaţională aleasă pentru susţinerea probei. Media aritmetică a mediilor anuale obţinute de candidat se calculează pe baza mediilor anuale la limba modernă de circulaţie internaţională din anii şcolari în care candidatul a studiat această disciplină, pe parcursul învăţământului liceal. Pentru candidaţii la examenul naţional de bacalaureat 2023 care au studiat disciplina limba modernă pe parcursul unui singur an de liceu, media anuală obţinută la această disciplină este media care stă la baza stabilirii nivelului unic de competenţă. (4) Pentru candidaţii la examenul naţional de bacalaureat 2023
Nivelul unic de competenţă se identifică, în acord cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi;
Nivelul unic de competenţă se acordă conform următoarei grile:
– calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 şi 5.99;
– calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 şi 6.99;
– calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8.5 şi 10.
Nivelul de competenţă digitală din cadrul probei D la examenul naţional de bacalaureat 2023 se stabileşte calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de acesta la disciplina Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.
Nivelul de competenţă digitală se acordă conform următoarei grile:
– nivelul “utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 şi 5.99;
– nivelul “utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 şi 6.99;
– nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 şi 10;
news.ro