Cum merge vaccinarea anti-HPV în România

Mai puţin de o zecime din cele peste 48.500 de doze de vaccin anti-HPV aflat în stocurile DSP din ţară în luna mai au fost utilizate. Câteva mii de doze sunt încă în stoc la DSP Bucureşti. Medicul Radu Vlădăreanu afirmă că solicitările sunt mult reduse faţă de ceea ce ar trebui să fie, apreciind că este necesară o campanie activă, având în vedere că peste 1800 de femei mor anual din cauza cancerului de col uterin.

La solicitarea News.ro, reprezentanţii INSP au pus la dispoziţie datele pe care le au legate de numărul de vaccinuri HPV folosite. Statistica arată că în luna mai în stocurile DSP-urilor erau peste 48.500 de doze de vaccin. Dintre acestea, însă, au fost folosite numai aproape 4600 de doze. Datele aferente lunii iunie încă nu există pentru toată ţara, pentru că raportările pentru această lună se fac la sfârşitul acestei luni, spun oficialii INSP. 

„La solicitarea Ministerului Sănătăţii, INSP a repartizat către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, la începutul lunii mai 2021, toate cele 40 000 de doze de vaccin HPV achiziţionate. Ministerul Sănătăţii este gestionarul tuturor vaccinurilor din Programul Naţional de Vaccinare (conform Ordinului MS nr. 377/2017 cu modificările şi completările ulterioare). În ceea ce priveşte repartiţia vaccinului HPV, către medicii de familie, aceasta se realizează de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene respectiv a Municipiului Bucureşti, pe baza solicitărilor transmise lunar de părinţi, către medicii de familie (Ord. MS nr. 377/2017 cu modificările şi completările ulterioare).

Datele centralizate, la nivel naţional, de către INSP -CNSCBT, pentru luna mai 2021, privind realizările la vaccinarea anti-HPV relevă următoarele:

– la începutul lunii mai 2021, existau în stoc  8563 de doze de vaccin HPV : 4257 de doze în DSPJ  şi  4396 de doze în teritoriu (la medicii de familie).

– tot la începutul lunii mai 2021, au intrat în stocurile DSPJ cele 40 000 de doze de vaccin repartizate

Prin urmare, stocul total la începutul lunii mai 2021, a fost de 48 563 de doze de vaccin HPV. Dintre acestea, 4579 de doze de vaccin HPV au fost utilizate pentru vaccinare în cursul lunii mai 2021″, au explicat la solicitarea News.ro reprezentanţii INSP.

Situaţia stocurilor de vaccin HPV la DSP Bucureşti, la sfârşitul lunii iunie: peste 4000 de doze, în farmacia DSP, puţin peste 1100 în teritoriu.

„În cursul lunii mai 2021 au fost primite la nivelul DSPMB un număr de 7420 de doze Gardasil – cantitate de vaccin solicitată anterior pentru anul 2020 trimestrul 1 şi trimestrul 2, conform catagrafiilor aferente şi cererilor transmise de către medicii de familie. În stoc mai existau un număr de 594 de doze.

Actualmente, stocul de vaccin anti-HPV la sfârşitul lunii iunie este de 5464 de doze ( 4344 doze în farmacia DSP şi 1120 doze în teritoriu).

Dozele sunt folosite pentru vaccinarea completă a fetiţelor de 11 – 14 ani ( a căror schemă de vaccinare cuprinde două doze, la interval de 6 luni între ele), şi 15 ani şi peste ( a căror schemă de vaccinare cuprinde 3 doze).

Menţionăm că medicii de familie trimit în continuare, lunar, către DSP cereri primite de la părinţi şi catagrafii pentru vaccinarea anti-HPV, solicitări pe care la rândul nostru le transmitem către INSP şi Ministerul Sănătăţii”, au explicat într-un răspuns transmis pentru News.ro reprezentanţii DSP Bucureşti.

Este însă necesar ca vaccinarea HPV să se desfăşoare într-un ritm mai alert în România, spune Prof.Dr. Radu Vlădăreanu, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul Elias din Capitală. Specialistul atrage atenţia asupra faptului că peste 1800 de femei mor anual în România de cancer de col uterin şi explică părinţilor beneficiile enorme ale vaccinării hpv gratuite în cazul fetelor cu vârsta între 11 şi 14 ani. Prof. Vlădăreanu: “Părinţii nu îşi dau seama ce important va fi pentru fata lor să primească acest vaccin acum, când titrul de anticorpi pe care îl va dezvolta va fi cel mai mare în urma vaccinării”

Prof. Vlădăreanu: “Solicitările sunt mult reduse faţă de cee ace ar trebui să fie. În ţările care au făcut vaccinare sistematică de 15 ani incidenţa bolii este aproape nesemnificativă”

Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul Elias a explicat News.ro modul în care se desfăşoară campania de vacinare HPV în România şi importanţa informării părinţilor despre acest tip de imunizare.

“E greu de spus că este o campanie organizată, nu, este un program declanşat, reactivat în urmă cu ceva timp, în care părinţii pot solicita dozele de vaccin anti-HPV pentru fetiţele lor între 11 şi 14 ani. Aceste solicitări nu înseamnă că instantaneu sau imediat se va şi întîmpla vaccinarea. În prezent s-au acoperit solicitările efectuate anul trecut, şi, sigur, în continuare se fac solicitări dar efectiv din momentul în care ceri până în momentul în care primeşti vaccinul trece destul de mult timp, în funcţie de cum sunt organizate lucrurile la nivel local, se face prin DSP-uri, cabinetul medicilor de familie solicită prin DSP aceste vaccinuri.

Din păcate solicitările sunt mult reduse faţă de ceea ce ar trebui să fie.

Sunt ţări în care această campanie se desfăşoară într-adevăr ca o campanie, cu multă informare a societăţii, cu implicarea organizatorilor din sănătate în acest lucru. Din păcate, în România încă rămâne o treabă oportunistă, dacă familia îşi aduce aminte, dacă răspunde la informaţiile care i se oferă mai mult sau mai puţin de către medici, de către personalul medical.

Această campanie ar trebui făcută mult mai activ în România, pentru că noi avem o situaţie particulară legată de cancerul de col şi din păcate vaccinarea HPV este departe de ceea ce chiar oferă statul român. Sunt zeci de mii de fiole nesolicitate, e mare păcat, pentru că ele nu sunt deloc ieftine.

Faptul că acest lucru se desfăşoară gratuit, oferit de stat, ar trebui să fie un factor în plus pe care familiile să-l ia în calcul şi să solicite vaccinarea pentru fetiţe.

Pentru perioada de vârstă 11 – 14 ani sunt necesare două doze, apoi recomandările sunt de trei doze, ori trei doze înseamnă o sumă importantă”, a explicat Prof. Dr. Radu Vlădăreanu.

Extinderea vaccinării HPV gratuite până la 18 ani, o măsură necesară şi extrem de utilă. Prof. Vlădăreanu: Solicitările sunt totuşi reduse la vârsta 11-14 ani

“Dorinţa de a extinde această perioadă de vaccinare gratuită este foarte bună, foarte logică, şi a fost anunţată de Ministerul Sănătăţii ca intenţie şi din câte ştiu sunt demersuri în acest sens şi sperăm să le vedem finalizate. Ideea să dai voie gratuit până la 18 ani să primească dozele este foarte bună pentru că, vedeţi, solicitările sunt totuşi reduse la vârsta 11-14 ani şi este posibil ca mai multe fete în felul ăsta să beneficieze de acest vaccin până în 18 ani dacă se extinde programul.

Părinţii nu îşi dau seama ce important va fi pentru fata lor să primească acest vaccin acum, când titrul de anticorpi pe care îl va dezvolta va fi cel mai mare în urma vaccinării. Aceşti anticorpi formaţi odată cu vaccinarea vor funcţiona ani şi ani de zile, probabil mai mult ca sigur toată viaţa, avem date că funcţionează mai mult de 15 ani, doar până acum s-au făcut studiile, cu alte cuvinte asigură faptul că fata nu se va mai infecta cu virusurile acestea înalt oncogene, deci nemaiinfectându-se cu ele, probabilitatea de a dezvolta cancer de col va fi extrem de redusă şi acestea nu sunt doar idei teoretice, sunt dovedite prin faptul că sunt ţări întregi care au făcut vaccinare sistematică de 15 ani iar acum  incidenţa bolii este extrem de mică, aproape nesemnificativă, şi urmează să anunţe chiar eradicarea în scurt timp a acestei maladii, cancerul de col, prin vaccinare, dar şi prin screeningul cancerului de col efectuat sistematic.

Cu alte cuvinte, a vaccina fetele acum, chiar dacă aparent nu găsim un beneficiu imediat , nu e ca la vaccinul covid, nu te îmbolnăveşti peste o săptămână, dar făcând această vaccinare ştii că nu te vei îmbolnăvi nici peste un an , doi, trei, zece cu HPV-ul oncogen, deci vei avea o şansă mult mai redusă să mai faci vreodată, în timpul vieţii cancer de col”, a spus Prof. Dr. Radu Vlădăreanu.

Cancerul de col uterin, o “boală îngrozitoare”. Descoperită târziu, şansele de vindecare sunt foarte mici. Vaccinarea HPV şi screeningul de col, salvatoare. Prof. Vlădăreanu: “În România peste 1800 de femei mor anual de cancer de col uterin”

“Cancerul de col este o boală îngrozitoare, când ajungi într-un stadiu în care devine greu tratabil, şi şansa de supravieţuire este de multe ori foarte mică. De aceea este un număr mare de cazuri pe an care decedează în România, undeva peste 1800, este foarte mult, gândiţi-vă ce înseamnă asta pe zi.

Din păcate, constatăm că la vârste foarte tinere începe să apară cancerul de col, vorbim de un cancer de col invaziv, dar avem foarte multe leziuni pre neoplazice pe care le putem depista la timp dacă femeia vine la screeningul periodic. Venind către medic, făcându-şi o consultaţie chiar dacă nu o doare nimic, chiar dacă nu sângerează, chiar dacă nu experimentează alte simptome neplăcute, pur şi simplu venind la control, are ocazia să facă acest screening , fie că e sau nu vaccinată, şi poate să depisteze leziunea într-un stadiu pre neoplazic, într-un stadiu puţin avansat, ceea ce asigură o vindecare absolută, să-l prinzi într-un stadiu în care poţi să-l vindeci complet şi nu într-un stadiu în care este deja invaziv”, a explicat pentru News.ro Prof. Dr. Radu Vlădăreanu.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *