Cum este structurat bugetul Consiliului Județean Hunedoara?
Proiectul de buget aferent anului 2019 a fost lansat în consultare publică de către Consiliul Județean Hunedoara. Ca urmare a publicării Legii bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019 în Monitorul Oficial nr. 209 din 15 martie 2019, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (4) din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, se supune consultării publice „Proiectul de buget al Județului Hunedoara pe anul 2019”.
Potrivit documentului lansat în dezbatere publică veniturile sunt estimate la suma de 255.962.000 de lei, iar cheltuielile sunt la aceeași valoare. Cea mai mare parte a cheltuielilor este alocată capitolului “cheltuieli curente”, aceasta fiind estimată la valoarea de 204.445.000 lei.
Învățământul ar urma să primească suma de 9.447.000 lei, spitalele 16.400.000 lei, iar la capitolul cultură, recreere și religie este prevăzut 40.106.000 lei.
Proiectul de buget al Consiliului Județean Hunedoara poate fi consultat aici.
Persoanele interesate pot depune contestații privind proiectul de buget până la data de 15 aprilie 2019. Contestațiile se pot depune în scris la sediul Consiliului Județean Hunedoara, prin poștă la adresa: Deva 330025, str. 1 Decembrie 1918 nr. 28, județul Hunedoara sau prin e-mail la adresa: conjudhd@yahoo.com.
Colaborator