Soluţie locală de deszăpezire într-un sat hunedorean: „Pluguşorul 2019”

Sătui să tot aştepte ajutorul autorităţilor, bărbaţii dintr-un sătuc de munte din Metaliferi şi-au încropit propriul utilaj de deszăpezire. Au construit un soi de triunghi din scânduri de lemn pe care îl trag pe uliţe cu o maşină de teren. Ca să dea greutate plugului, oamenii au montat băncuţe pentru patru-cinci persoane pe scheletul de lemn. Şi uite aşa, ies cu „pluguşorul” de fiecare dată când trebuie curăţat drumul din sat.

Satul Luncşoara, comuna Vorţa. Ca să înceapă operaţiunea de dezăpezire, un tânăr trece cu o Dacie Papuc pe la case şi îi strigă pe bărbaţi să iasă la ajutor.

E nevoie de cel puţin patru bărbaţi ca să meargă instalaţia, plus un şofer. Acum bărbaţii-s tare mândri de proiectul lor: „No, ăsta-i plugul de la Luncşoara construit de noi! Ca să trăim trebuie să avem idei. Nu poţi să scoţi nimic din

curte pe zăpada asta!”

Oamenii suie plugul de lemn în benă, urcă în maşină şi încep desfundarea drumurilor din vârful dealului.

Ca să ajungă până la ultima casă, oamenii se opintesc şi împing de maşina care de-abia iese pe pantele muntelui.

De acolo, odată montată cu lanţul după o maşină de teren, instalaţia sătească înlătură zăpada şi taie câteo pârtie cât să încapă o maşină.

„Las-o numa-ncet! Ca să nu spargi utilajul!”, strigă oamenii care ţin de greu plugului: „Mână, măăă! Haidaaa! Pluguşorul 2019!”

Unde drumul e mai strâmt, bărbaţii se dau jos, ridică suportul de lemn şi trec mai departe. Reaşează „utilajul” pe drum. Oamenii mai fac şi haz de necaz : „E pluguşor cu patru boi! Adică noi! Măcar dacă era de 1 ianuarie, la Anul Nou! De fapt, o fost şi atunci!”

Bărbaţii din familia Butaş au construit plugul din câteva bucăţi trainice de lemn: „Am bătut acolo nişte scânduri, nişte laţuri şi i-am dat nişte cuie. N-am avut model, aşa ne-am gândit noi să-l facem.”

Ninge din nou şi zăpada proaspătă se aşează peste straturile mai vechi care nu au apucat să se topească.

Casele sunt mari şi îngrijite, semn că oamenii sunt harnici. Aici, e iarnă în toată regula: „Zăpada are 40-45 de ţanti. Cine să ne ajute?! Noi cu plugul de lemn, făcut de noi! N-or fost niciodată la noi utilaje de deszăpezire. Ajung până-n capătul satului şi-ntorc înapoi. Ne lasă a nimănui!”

Sunt 18 familii în sătucul de munte, iar oamenii au învăţat să se descurce singuri. „Maşini avem dar stau pe dreapta că nu putem circula. Doamne feri de se-mbolnăveşte un bătrân! Copiii nu pot merge la şcoală. Suntem vai şi amar!”  Oamenii din sat spun că prea puţini se încumetă să urce în sat: „Cine să vină pe drumul ăsta? Doamne fereşte să ardă ceva! Murim aici! Trebă să deszăpezim şi după aia să stingem să sunăm la pomieri. Or făcut bărbaţii plugul ăsta, îl punem după maşini, după tractor, ca altceva nu avem ce face. Nu aduce nimeni, nimic. Pâinea o facem noi, acasă. Nu ne putem lăsa, luăm făină din vreme şi facem!”, povesteşte Rodica Butaş, o femeie de 58 de ani.

Poate că peisajul e de vis, dar viaţa capătă câteodată accente de coşmar: „Eu mi-am lăsat fata la Ilia la nişte prieteni că nu mai am curaj să o duc dimineaţa prin zăpada asta. Plugul de lemn curăţă cât să ieşim din case, dar dedesubt e gheaţă şi deja ne-am răsturnat cu maşina. Mi-e teamă să o trimit pe drumul ăsta la şcoală. E totuşi, copil!”, spune Daniela Suba.

Din vârful satului unde îşi au casa, femeia arată către altă locuinţă de pe deal: „Acolo-s cinci fete. Două fete merg la şcoală, la Visca, patru km jumătate pe jos, prin zăpadă, copii de claselele I-IV!! Mama lor, de mai bine de o săptămână, a născut acasă până a ajuns ambulanţa. Dincolo, sunt familii care nu au drum deloc! Acolo ieşi numai cu căruţa şi cu calul!”

Bărbaţii spun că au aşteptat utilajul care curăţă DJ706B şi care se opreşte undeva, la câteva zeci de metri, după casa pe care e montată plăcuţa cu numele satului. „Omul spune că el curăţă cât are de curăţat. De acolo, facem noi cu plugul de lemn cam un kilometru şi jumătate să facem cărare pentru maşini!”

O femeie care coboară cu caii până la drumul de acces să vândă produse la piaţă strigă: „La noi îi viaţă faină, dar nu acuma!”

 

Laura OANĂ