Cu ce situații s-au mai întâlnit polițiștii, în trafic
La data de 28.07.2021, în jurul orei 17:45, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați de un agent de poliţie (care se afla în timpul liber) cu privire la faptul că un autoturism pe circulă haotic pe DN68A, pe raza comunei Dobra.
În urma sesizării, polițiștii au identificat pe DN68A, la intersecția cu strada Viilor, din satul Dobra, autoturismul de un bărbat de 43 de ani, din comuna Zam. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibație alcoolică de 1,65 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 28.07.2021, în jurul orei 18:25, poliţiştii au observat în trafic, pe raza orașului Petrila, un autoturism despre aveau existau informații că este condus de un bărbat ce nu posedă permis de conducere. Poliţiştii au interceptat autoturismul în cauză, folosind semnalele luminoase și acustice, moment în care conducătorul auto a oprit şi a fugit (împreună cu doi pasageri) în scara unui bloc de locuinţe. Poliţiştii i-au urmărit pe cei trei şi au identificat, în interiorul unui apartament, pe conducătorul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, din Petrila şi pe cei doi pasageri.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar numărul de înmatriculare al maşinii pe care o conducea este atribuit unui alt autovehicul.
În data de 29.07.2021, la ora 01:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Stadionului, din municipiul Petroșani, a avut loc o tamponare.
Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului, din municipiul Petroșani, a intrat în coliziune cu un autoturism care staționa regulamentar. În urma incidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,93 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În toate cauzele, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.