Cu Catedrala Mântuirii Neamului, Biserica salvează Centenarul
Duminică s-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului. Până când să devină însă o sfântă casă a Domnului, Catedrala a fost doar o investiție imobiliară laică. O clădire gigantică, hulită, demonizată, detestată, socotită vinovată pentru toate minusurile noastre în autostrăzi și spitale. O aroganță a Bisericii față de sărăcia de la talpa țării.
Așa pare dacă privim în jur. Prin comparație, imensa și impunătoarea clădire arată ca o sfidare nerușinată pentru că se înalță într-un pustiu. O sută de ani de România, surprinde țara neîmplinită, învrăjbită și stearpă în proiecte naționale. Deși statul macină milioane și miliarde de euro, nu se vede nimic. Catedrala se vede! Este singurul proiect ”național” în care rezultatul folosirii banilor publici e la vedere, palpabil. În țara unde proiectele de autostradă se opresc după studiul de fezabilitate, unde spitalele noi sunt minciuni pe agenda electorală, unde progresul e sabotat de corupție și prostie, apariția Catedralei e aproape o minune dumnezeiască. Pe ce șantier din România ați mai văzut în ultimi ani respectarea termenelor, lucru susținut pe trei schimburi, sute de muncitori, pe ploaie sau ninsoare, trăgând să termine lucrarea la timp?
Sunteți dintre cei care cred că edificiul acesta este o tichie de mărgăritar pe capul României? Haideți să ne gândim! Potrivit calculelor făcute de analiști, statul român a direcționat în ultimii 10 ani, 121 de milioane de euro către Catedrala Mântuirii Neamului. Câte zeci de milioane de euro au costat însă tonele de dosare cu hârtii, studii și proiecte comandate pentru autostrăzi, căi ferate, stadioane și spitale de tipul ”ia nimic și ține-l bine!”? Câți bani publici s-au spart ca bisturiele să fie dezinfectate în spitale cu apă de ploaie? Dar cele 40 de milioane de euro aruncați pe Referendumul Familiei Tradiționale cui i-au folosit!? Mai pare atât de scumpă Catedrala? Aici măcar banii investiți, din banii dumneavoastră, SE VĂD! Nu au fost nici risipiți, nici sifonați prin firme de consultanță-căpușă!
Iar adevărul e în fața noastră. Dintre toate instituțiile care primesc bani de la bugetul de stat, singura după care rămâne ceva în 2018 este Biserica.
Clădirea poate nu e dintre cele mai impunătoare, sau dimpotrivă poate e prea opulentă. Poate e prea aurită, sau poate nu. Poate e un cult arhitectonic dedicat Patriarhului, sau doar o casă a Domnului. Orice ar fi, nimeni nu poate contesta evidența: într-o țară blocată investițional, Catedrala este singurul argument că totuși ceva memorabil se poate construi și în România.
Să nu facem deci și din Mântuirea Neamului motiv de dezbinare!
Catedrala este singurul proiect ”național” relevant în jurul căruia românii se mai pot aduna în anul Centenar. Altul nu mai avem!
Adrian Sălăgean