Cristina Rusu: cum a transformat o deveancă bucuria dulcelui în artă

A început să creeze torturi aniversare speciale din dragoste pentru fiica sa, fără a se gândi, la acel moment, că bucuria dulcelui se va transforma în pasiune. Astăzi, Cristina Rusu  dezvăluie, în exclusivitate pentru cititorii REPLICA, secretul celor mai reușite torturi și rețeta clipelor dulci în viață.

 

Jurnalist, ADA BERARU: Cristina, creezi torturi care încântă, gustativ și vizual, prin deco lucrate de tine manual, deși nu ești cofetar. Pentru ce profesie te-ai pregătit, inițial, și cum te-a prin pasiunea aceasta pentru arta dulcelui?

Artist cofetar, Cristina Rusu: Este adevărat. Nu sunt cofetar de meserie. Am terminat Liceul Energetic după ce mă îndrăgostisem de camera de comandă în urma unei vizite cu școala, în clasa  a V-a, la Termocentrala Mintia unde, ulterior, am și lucrat timp de 28 ani. Dulciurile au apărut în viața mea datorită fiicei mele, Bianca. De mică avea un simț estetic mai aparte și, de aceea, am dorit ca torturile de ziua ei să fie speciale. Primul tort acoperit cu pastă de zahăr l-am realizat acum 13 ani, pe 19 ianuarie, împlinea 14 ani. Primul meu tort, alb și plin de trandafiri. Nu era perfect, nici nu știam să întind pasta de zahăr, înainte lucrasem doar cu ciocolată dar eram fericită când i-am văzut ochii mari și zâmbetul de pe față. De fapt, avusese două, unul alb și unul verde, cu ciupercuțe.

Din ce sunt lucrate figurinele care fac farmecul torturilor aniversare, create de tine?

Toate figurinele mele sunt din pastă de zahăr, deci sunt comestibile. Sunt diferiți producători care au produse foarte bune pentru realizarea decorurilor dulci. Trebuie să alegi ceea ce iți trebuie și cu ce poți lucra.

Care sunt ingredientele pentru care optezi cel mai des?

Aleg ingrediente naturale, cât de natural poți găsi în raioanele de specialitate, evit premixurile, am facut torturi fără gluten, pentru cei cu intoleranță la gluten, cu green sugar…

Ne dorim, cu toatele, deși puține vom fi în stare de așa ceva, să decorăm  un astfel de tort pentru cei dragi, în propria bucătărie. Ce investiție e necesară pentru a aduce dulcele aniversar la rang de artă? Ce ustensile nu ar trebui să ne lipsească?

Ca să faci un tort iți trebuie dragoste pentru ceea ce faci. Dacă vorbim de ustensile, îți trebuie un robot de bucătărie, un cuptor pe care să îl cunoști, acum pe piață sunt pentru toate gusturile, și ai de unde alege, îți trebuie ustensile pentru preparare și decorare. Eu zic: o armată de lucruri care mereu se înmulțesc, de la tel, spatulă, inel de tort, cuțit de tăiat blatul până la platoul pe care este decorat tortul.

Care sunt torturile cele mai cerute?

Torturile cele mai cerute? Nu cred că poate exista un clasament. Mereu întreb ce anume îi place sărbătoritului, ce dulciuri preferă, așa îmi dau seama ce pot combina. Totul se poate combina. Am creme pe care le-am descoperit făcând diferite combinații și le păstrez cu sfințenie. Îmi spunea o prietenă că atunci când dorește crema de mascarpone știe că papilele ei gustative nu vor fi înșelate cu un alt gust, diferit de cel pe care îl știe.

Cât durează realizarea unui tort, de la primul ou spart și până la ultima mărgeluță decorativă/ decorațiune așezată pe icing?

De la primul ou spart? Păi… 10 minute pregătirea și preîncălzirea cuptorului, 40 de minute coacerea, răcirea blatului, cremele, depinde câte sunt, statul la rece, decorarea tortului. Timpul minim a fost de trei ore, timpul maxim… 15 ore doar decor.

Care au fost mentorii tăi? De la cine/ de unde ai învățat tehnicile migăloase a unor astfel de torturi?

Internetul a fost primul mentor. Eram pe vremea aceea pe un Forum, Culinar.ro, toate fetele invățau una de la cealaltă. Pe unele dintre ele le cunosc personal. În 2016 am urmat un curs de pastrychef, am renuntat la job și m-am dus la București, la Horeca School. Era interesant, știam să fac atatea chestii dar nu le știam dedesubturile. Ca și cum citeam o carte de la coadă la cap. La Horeca am întâlnit profesioniști, l-am cunoscut pe unul din cei mai buni ciocolatieri ai lumii, Diego Lozano. Primisem de ziua mea de la Cristina Van Der Schaaf, un bilet la un demo cu el, apoi m-am numărat printre cei ce l-au ajutat la un Master class. Am fost doar ochi și urechi cum se spune. Olguța Iliescu este un exemplu pentru mine: face multe cursuri în cadrul școlii Horeca, este o perfecționistă și un om cu un caracter ireproșabil. Simona Pope, jurata de la Bake off, doamna Ilinca Silion și, nu în ultimul rând, Cristina, fondatoarea școlii Horeca, se numară printre oamenii dragi mie.

 

 

Un curs cu specializarea cofetar profesionist te poate ajuta, atunci când vrei să faci lucrurile ca la carte, sau, în condițiile în care mari maeștri ai cofetăriei sunt accesibili la un simplu click, dacă ești un bun autodidact, un curs de specializare nu este necesar?

Un curs este necesar pentru a învața primii pași, apoi trebuie mereu să te informezi, să fii autodidact, să te specializezi, este un domeniu în care ai mereu ceva de învățat. Îmi place să descopăr diferite stiluri. Mereu  și mereu ai ceva de învătat. Dacă faci un curs, nu înseamnă ești cofetar. Este primul pas. Și eu sunt doar cofetar amator. Fac asta din pasiune și îmi place. Ca să fiu cofetar trebuie să mai învăț multe… foarte multe.

Care a fost cea mai mare provocare a ta într-ale cofetăriei? Care e visul, încă, neîmplinit?

Cred că fiecare tort este o provocare. Mie îmi place să am mâna liberă la decorat. Fiecare tort este decorat de starea mea interioară, de aceea îmi place să lucrez noaptea ascultând muzică. Atunci sunt liniștită. Cineva dorea un înger pe tort. O noapte întreagă am tot modelat la el, nu voia nicicum să iasă ce trebuia. Dimineață, la ora 6, îmi venea să plâng, pentru că la ora 8 trebuia să vină după el. Ma gândeam că am dat greș și voiam să renunț. Am mers la baie și apoi am intrat în camera fiicei mele. Dormea și zâmbea cuiva în somn. În momentul acela am știut cum să fac îngerul și în 30 de minute a fost gata. Visul meu este să lucrez cu copii, să facem prăjiturele, să ne distrăm.

Care e secretul reușitei în cofetărie?

Perseverența, imaginația, iubirea de frumos.

 

Ne bucurăm de clipele dulci ale vieții, însă, uneori suntem încercați și cu unele momente amărui. Care a fost momentul cel mai dificil din viața ta? Cum ai reușit să te reconstruiești să te reinventezi?

Cel mai dificil moment a fost pierderea tatălui meu. Am invațat să citesc cu el când aveam 5 ani. Am atâtea amintiri,de fiecare dată il intrebam ce literă este “P” cu  liniuță, adică „R-ul”. Uneori ]mi amintesc chiar și mirosul mâinilor sale, miros de tabac și ciment. Am făcut și alegeri proaste de-a lungul timpului, am crezut în oameni, probabil că am și rănit pe unii,  viața este mereu o sumă de alegeri. Important este să îți asumi și să mergi mai departe.

Cum te remontezi, în viața de zi de zi?

Nu știu. Nu am o metodă. Azi poate fi o melodie, mâine glasul fiicei mele, de exemplu zilele trecute mi-am cumparat o bancuță de ratan și toată ziua am fost fericită. Sunt și acum, când mă uit la ea.

Cine te susține în ceea ce faci?

Fiica mea, mama, familia, ei sunt primii. Recent am descoperit că am mult mai mulți susținători decât credeam. Încă nu am mulțumit nimănui, dar pe calea aceasta o fac. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred in mine. Primesc mereu mesaje de mulțumire și de apreciere și mă simt măgulită.

 

Cine te inspiră în viață?

Nu am un model. Iau ceea ce e bun de la fiecare om pe care îl cunosc și l-am întâlnit. Nu sunt foarte prietenoasă: simt vibe-ul (vibrația) unui om și stau deoparte, dar, dacă ești pe aceeași lungime de undă cu mine, atunci clar ne împrietenim.

Care este locul tău preferat din toată lumea asta mare/ mică?

Bună întrebare! Singurul loc în care m-aș întoarce întotdeauna este satul bunicilor mei din partea mamei, Socond, în Satu-Mare, ținutul Codrenilor. Acolo mi-am petrecut toate vacanțele și chiar și primul concediu.

Care este persoana/ care sunt persoanele tale preferate din toată lumea asta mică/ mare?

Fiica mea, ea este întreaga lume.

Care a fost cel mai fericit moment din viața ta?

Nu am „cel mai fericit moment”, nu ar fi corect față de celelalte momente fericite.

Care sunt visele tale pentru următorii 20 de ani?

20 de ani, asta da. Să fiu liniștită, să fac torturi, să văd Cape Town.

Cum te vezi la 70 de ani?

Sper să nu fiu o isterică nebună, căreia nu îi convine nimic. Așa că voi lucra în urmatorii ani la asta. Dar, fără îndoială, nu voi urma regulile societății, resemnându-mă la a fi o bunică clasică. Voi purta culori, bijuterii, voi dansa, dacă mă vor lăsa încheieturile.

Dacă e să te uiți în urmă, ai vreun regret? Ce ai schimba, la propria ta viață, dacă ți s-ar oferi șansa?

Nu aș schimba nimic, lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuia, cum a fost lăsat, cine sunt eu să schimb ceva. Dacă aș schimba ceva, aș mai fi eu, aș mai fi aici?

Ce te mâhnește?

Orgoliul, violența.

Când ai plâns, cel mai recent?

Chiar am plâns de curând și mi-am promis că nu o voi mai face pentru oamenii care nu merită.

De ce ți-e frică cel mai mult pe lumea asta?

De prea multă lumină, atunci nu mai vezi bine și te împiedici.

Ce îți place să faci, cel mai mult, în timpul liber?

Ascult muzică, fac dulcețuri, caut rețete naturiste și le prepar, tricotez, adun pietricele, decorez, vorbesc cu oameni dragi, fac copăcei cu pietre semiprețioase. Am ce face, nu mă plictisesc, îmi pare rău că ziua nu are mai mult de 24 ore.

Ce te bucură?

Vechiturile, liniștea și zâmbetul fiicei mele.

Când și de ce ai râs din toată inima, cel mai recent?

Râd mereu, sunt o optimistă.

Care este lucrul cel mai important în viață?

Viața este cea mai importantă și să nu lași pe nimeni să te rănească.

Cum ar fi lumea ideală, văzută prin ochii Cristinei Rusu?

Ufff, ar fi ideală atunci când nu ar mai fi atâția oameni triști.

Ce crezi că ar fi de adăugat și eu am omis sau nu am știut să te întreb, dar merită adăugat acestui interviu-portret?

Cine sunt eu? Doar o bătaie de aripă, dacă îngerii există, dacă nu… sunt adiere de vânt.

 

Ada BERARU

 

GALERIE FOTO