Cristian Roșu: ”Trebuie să lucrăm intens la planul de reorganizare”
Pași importanți se fac pentru formarea noului Complex Energetic Valea Jiului. Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara s-a aflat la București, unde a avut o întâlnire de lucru cu ministrul Economiei, Virgil Popescu.
”Am discutat despre formarea noului Complex Energetic Valea Jiului. A fost și domnul administrator judiciar și trebuie să lucrăm intens la planul de reorganizare și la final de august, început de septembrie să îl prezentăm și să supus spre aprobarea Comitetului Creditorilor. Noi vrem să fie cu cele patru mine, societatea PrestServ, centrala Paroșeni, iar termocentrala Mintia să fie dată în administrare către Primăria Deva sau Consiliul Județean Hunedoara”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara.
CEH se va diviza, urmând ca termocentrala Mintia să treacă în subordinea unei alte administrații. Astfel, CEH se va împărţi în două noi entităţi juridice, prima fiind termocentrala Mintia, în timp ce a doua va grupa minele de cărbune din Valea Jiului şi termocentrala Paroşeni – sub o nouă denumire – Complexul Energetic Valea Jiului.
Colaborator