Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, hotarul dintre vară şi toamnă
Creştinii sărbătoresc joi Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, zi care marchează începutul culesului viilor şi în care, conform credinţei populare, femeile se roagă pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-şi găsi perechea.
Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.
La mulți ani, tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria!
news.ro